Compania Naţională Poşta Română poate livra trimiterile poştale, din anumite clase de servicii, la sediul sau domiciliul clienţilor, în orice localitate de pe teritoriul României. Noile servicii permit și livrarea produselor alimentare „la ușă”, prin „StaiAcasa Plus”.
După ce au crescut comenzile online şi trimiterile internaţionale import, Poşta Română a dezvoltat o nouă reţea de transport care să asigure livrarea mecanizată, având suport logistic dedicat, în fiecare localitate de pe teritoriul României. Aceasta este proiectată pe un număr de 167 de subunităţi poştale (157 în mediul urban şi 10 în mediul rural), care au fost dotate cu suportul logistic şi uman necesar, respectiv mașini, infrastructură IT, de comunicaţii şi agenţi curieri, scrie Mediafax.
Clienţii Poştei Române au asigurată și livrarea la domiciliu. De exemplu, prin Serviciul StaiAcasă Plus se oferă livrare „la uşă” şi distribuţie rapidă clienţilor care comandă alimente la temperatură ambientală, dar şi produse nealimentare, de la retailerii care încheie contracte cu Poşta Română.
Când a fost lansat serviciul, respectiv aprilie 2020, StaiAcasă Plus era disponibil doar în reşedinţele de judeţ şi în localităţile limitrofe, în limita a 20 km, iar în prezent acesta se prestează în toate localităţile din România, pentru colete cu o greutate maximă de 30 kg.
„Tariful este negociat pe bază contractuală, iar partenerii de contract au parte de condiţii similare de prestare cu cele ale operatorilor poştali concurenţi de pe piaţa de servicii poştale (notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen maxim de 5 zile calendaristice, monitorizarea parcursului trimiterii în sistem Track & Trace, cu posibilitatea urmăririi pe site-ul Poştei Române). Timpii de livrare sunt: Z sau maxim Z+1 (în aceeaşi localitate şi în localităţile arondate la subunitatea cu activitate mecanizată), Z+1 (în restul localităţilor din judeţ), Z+2 sau maxim Z+3 (în restul localităţilor la nivel naţional)”, spun reprezentanții CN Poșta Română.
Alte servicii al CN Poșta Română sunt Serviciul Express, pentru produsele Prioripost (greutate maximă 20 kg), Prioripost cu valoare declarată fixă (greutate maximă 2 kg), Prioripost facturi (greutate maximă 20 kg) şi EMS (greutate maximă 30 kg).
„Până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor Express interne şi internaţionale pentru destinatari la domiciliul/sediul clientului în 1.460 de localităţi. Noua reţea de transport permite livrarea la sediul/domiciliul clientului în toate localităţile din România. Serviciul asigură notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen de 7 zile lucrătoare de la sosirea în subunitate (trimiteri interne Express) şi 15 zile calendaristice (EMS), dar şi două tentative de livrare la domiciliul/sediul clientului”, mai spun reprezentanții Poștei.
Timpii de livrare pentru trimiterile Express sunt de 12 ore în aceeaşi localitate, 24 de ore între reşedinţele de judeţ şi intrajudeţean, 36 de ore între oricare alte două localităţi.
În cazul Coletului poştal intern din serviciile Standard, Valoare declarată, Ramburs şi Confirmare de primire, cu serviciul suplimentar Factaj (Factaj – tarif pentru livrare la domiciliu sau la sediu a coletelor poştale interne), noua reţea de transport permite asigurarea livrării trimiterilor de colete poştale interne cu Factaj, la domiciliu, în orice localitate din România, faţă de 101 localităţi, câte erau accesibile până în prezent.
Timpii de livrare, la nivel naţional, sunt Z+5, iar greutatea maximă a trimiterii trebuie să fie de 20 kg. Serviciul asigură notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen de 5 zile calendaristice de la sosirea în subunitatea poştală. După acest termen, destinatarul poate ridica trimiterea într-un termen de încă 5 zile calendaristice de la sediul subunităţii poştale din raza de distribuire a destinatarului, începând cu ziua lucrătoare următoare.
EMS, colete poştale şi pachete mici extracomunitare import (pentru care s-a asigurat serviciul de Comisionariat Vamal şi clientul solicită livrare la domiciliu/sediu).
Cei de la CN Poșta Română spun că dacă, până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor la domiciliu doar pentru clienţii din Municipiul Bucureşti şi localităţile din judeţul Ilfov, acum serviciul este disponibil şi pentru destinatarii din toată ţara. Timpii de livrare sunt definiţi în funcţie de trimitere, de la Z+2, la maxim Z+5. În acest interval nu este inclusă perioada necesară efectuării formalităţilor vamale.
Totodată, Poşta Română a introdus tariful de livrare la domiciliu a trimiterilor import supuse serviciului de comisionariat vamal: 14 lei/trimitere (TVA inclus), pentru destinatarii care solicită expres acest lucru.
„Adaptăm continuu serviciile companiei la solicitările şi nevoile clienţilor. Implementarea acestei reţele de transport constituie suportul necesar dezvoltării portofoliului de produse şi servicii al Poştei Române, parte integrantă a strategiei companiei de a creşte cota de piaţă pe segmentele expres şi coletărie. De asemenea, dorim să întărim rolul nostru pe piaţa serviciilor de e-commerce, fiind un partener de încredere pentru marii retaileri, agenţii economici şi instituţiile publice şi un distribuitor de nădejde la uşa destinatarului final”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News