Angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Vaslui se confruntă cu o avalanşă de cereri, pe data de 1 august aceştia emiţând cel mai mare număr de paşapoarte din ultimii zece ani - 265 de documente.
Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Instituţia Prefectului Vaslui, în primele trei zile ale lunii august au fost înregistrate creşteri semnificative în ceea ce priveşte solicitarea de eliberare a paşapoartelor simple.
"Între 1 şi 3 august au fost primite 638 de cereri, cu 27% mai multe faţă de primele trei zile lucrătoare din luna iulie şi cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Pentru a putea răspunde volumului mare de solicitări înregistrate mai ales în sezonul estival al anului, la nivelul SPCEEPS Vaslui au fost dispuse o serie de măsuri organizatorice, precum prelungirea timpului de lucru cu publicul, până la ora 18,30, şi deschiderea celui de-al patrulea ghişeu", se arată în comunicat.
Zilnic se eliberează 220 de bonuri de ordine, la care se adaugă 68 de persoane care s-au programat online, iar pentru fiecare cerere s-a alocat un timp de prelucrare de şapte minute, mai menţionează sursa citată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu