Sesiunea anuală a Parlamentului chinez, amânată din cauza coronavirusului

Sesiunea anuală a Parlamentului chinez, programată pentru 5 martie și care trebuia să adune 3.000 de oameni la Beijing, a fost amânată.

Congresul Naţional al Poporului era programat pentru 5 martie şi trebuia să dureze 10 zile. Noua dată de începere a sesiunii nu a fost încă anunţată. Congresul nu a mai fost amânat sau suspendat de la încheierea Revoluţiei Culturale, la sfârşitul anilor ‘70. Reuniunea a fost organizată chiar şi în mijlocul epidemiei de SARS, din 2003, care a lovit dur China, înainte de a se răspândi în întreaga lume.

Între timp, oficialii din Wuhan au revocat o decizie de relaxare a restricţiilor de călătorie impuse în oraş în ultima lună. Iniţial, anunţul vorbea despre faptul că persoanele sănătoase vor putea părăsi oraşul dacă au treburi urgente. Acum, guvernul local a explicat că va impune în continuare măsuri stricte la graniţa oraşului pentru a împiedica răspândirea epidemiei, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel