Sesizarea ”grațiere mascată”, depusă la CCR de către USR și PNL

Uniunea Salvaţi România a sesizat marţi Curtea Constituţională cu privire la proiectul de modificare a legii executării pedepselor, reprezentanţii USR susţinând că acesta ''reduce toate pedepsele la o treime şi reprezintă o graţiere mascată''.

 Sesizarea a fost semnată de 27 de deputaţi USR şi 24 PNL. 'Principalul motiv invocat de juriştii USR în sesizarea de neconstituţionalitate este încălcarea principiul bicameralismului. Această lege a fost modificată fundamental la Camera Deputaţilor, printr-o serie de 43 de amendamente, care nu au fost dezbătute deloc în Senat.

De asemenea, juriştii USR au invocat în sesizarea la CCR încălcarea principiului securităţii juridice, pe motiv că definirea condiţiilor necorespunzătoare din închisori este neclară. Astfel, în două alineate distincte, definiţiile sunt diferite şi contradictorii.

Mai mult, standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege ar fi mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţă a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că, pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat.Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare', precizează reprezentanţii USR, într-un comunicat transmis Agerpres.

USR menţionează că, în sesizare, a mai fost invocată şi încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât una dintre dispoziţiile din proiectul de lege creează premisele unei discriminări între deţinuţi pe bază de avere. Concret, proiectul instituie posibilitatea de a cumpăra zile executate de pedeapsă, ceea ce este imoral şi periculos. Prin modificarea legii executării pedepselor, deţinuţii vor primi un beneficiu de şase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie improprii. USR a susţinut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiţii improprii, deoarece perioada de şase zile este mult prea mare', susţin reprezentanţii USR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel