Sesizarea ÎCCJ, privind ”Legea fugarilor”, dezbătută de CCR după mai multe amânări

FOTO: rreepik
FOTO: rreepik

Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta, joi, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu ”Legea fugarilor”, după ce a fost amânată de mai multe ori.

Citește și: ”Legea fugarilor” i se va aplica și lui Cătălin Cherecheș. Alina Gorghiu: ”E frustrant să vezi cum unii încearcă să scape”

ÎCCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaților pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă în termen de șapte zile la Poliție pentru a fi încarcerate vor fi considerate evadate și riscă o pedeapsă între 6 luni și 3 ani, cunoscută și ca ”Legea fugarilor”.

În opinia Înaltei Curți, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil și cel la libertate individuală.

”Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, prevede proiectul de lege.

Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.

Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoș Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România care au reușit să plece din țară pentru a scăpa de închisoare. Italia și Grecia sunt țările preferate de fugarii condamnați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel