Sever Voinescu, fostul purtător de cuvânt al PDL și vicepreședintele PDL și-a depus demisia de onoare, vineri, în cadrul Colegiului Director.
Sever Voinescu și-a anunțat demisia din postul de vicepreședinte al PDL. Chiar dacă nu a candidat la alegerile parlamentare de duminică, acesta își asumă eșecul partidului.
De altfel, Sever Voinescu nici nu a candidat la alegerile parlamentare, el susţinând în octombrie că decizia de a nu candida ţine de faptul că vrea să îşi refacă priorităţile în viaţă, care exclud prezenţa sa în Legislativ.
În actuala legislatură, Voinescu a fost deputat.
Despre tensiunile care sunt în Colegiul Director al PDL, analistul Bogdan Chirieac a afirmat că "e normal să fie un pic de vâlvă în partid după dezastrul de la alegeri. În acest moment discuțiile se poartă pe un ton foarte ridicat, altfel n-au cum să se poarte, ținând seama de ce s-a întâmplat la alegeri. Dar până la urmă, până când partidul nu va lua oficial decizia să se desprindă de domnul Traian Băsescu, partidul acesta nu va avea nicio șansă.
Cel puțin în viitorii doi ani dacă domnul Băsescu mai rămâne la Cotroceni, fiindcă pe de o parte, partidul nu s-a descompus, partidul se descompunea ca PNȚCD, deoarece domnul Băsescu a rămas la Cotroceni și deține toată puterea de represiune în această țară. Pe de altă parte, din cauza domnului Băsescu, partidul nu are unde să crească. Iar sintagma partid băsist îl bagă sub pragul de zece la sută pe acest partid. Deci ei a lua nu decizii care cum demisionează. Dacă îl schimbi pe Blaga cu Falcă, tot aia este în momentul de față. Dacă îl aduci înapoi pe Boc, e perfect, te duci la șase la sută. Problema PDL este fundamentală în acest moment", a mai declarat Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu