Sever Voinescu, la capătul carierei parlamentare: Lumea nu se termină în 2012

sever-voinescvcu
sever-voinescvcu

Deputatul PDL, Sever Voinescu, "vrea o reașezare a priorităților", care exclude prezența sa în Parlament, și transmite că va rămâne activ în politică și "un inflexibil și aproape radical pro-american", asigurând, totodată, că "lumea nu se termină în 2012".

Democrat-liberalul a declarat, vineri, la RFI, că nu va mai candida pentru un post de parlamentar: "În general, se pare că pentru oamenii politici care au făcut cel puţin un mandat de parlamentar e absolut firesc să continue şi e nefiresc să nu continue. În ceea ce mă priveşte e o decizie de natură pur personală, pe care am luat-o de ceva mai multă vreme. Eu am discutat cu colegii din conducerea Partidului Democrat Liberal, pe care i-am informat acum trei-patru luni de zile că sunt foarte serios în această decizie şi pur şi simplu ţine de o reaşezare a unor priorităţi în viaţa mea, sunt decis să fac un pic alte lucruri pentru perioada care urmează".

Întrebat dacă a luat decizia din cauza unei dezamăgiri legate de PDL, Sever Voinescu a răspuns: "Eu nu pot să spun neapărat că partidul meu m-a dezamăgit. Sigur că am unele concluzii în legătură cu politica din România în general, în legătură cu ceea ce se întâmplă în mediul politic românesc. Dar vedeţi, nu vreau în nici un caz să pozez în persoana care a făcut patru ani politică la un nivel destul de înalt şi deodată s-a scârbit şi a făcut o piruetă estetică, pentru a dispărea în aplauzele publicului!".

Despre activitatea politică viitoare, Sever Voinescu afirmă că părerile sale "despre ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în politică în România vor fi publice, aşa cum au fost şi până acum". "Nu am de gând să tac şi nu am de gând să încetez să mai vorbesc, chiar dacă încetez să mai fiu parlamentar. De altfel, îmi propun să acţionez politic în continuare. Sunt un om de centru-dreapta, cred în continuare că România trebuie să fie condusă, organizată, administrată, pe principii de dreapta şi la asta nu abdic", precizează deputatul PDL, care, așa cum a mărturisit, își va deschide un cabinet de avocatură.

În același context, Sever Voinescu a scris pe pagina sa de socializare că decizia de a nu mai candida pentru un mandat de parlamentar este "similară" cu a oricărei persoane "care vrea să își schimbe jobul", iar intenția sa era ca părăsirea scenei politice să se facă "discret".

"Nu voi candida la parlamentarele din această iarnă. Aș fi vrut să părăsesc scena parlamentară discret, fără să perturb în vreun fel lupta politică importantă care se va da acum. În realitate, nu e mare lucru de comentat în legătură cu această decizie a mea. Pur și simplu, trebuie să-mi reorganizez cîte ceva în viață. Decizia mea este perfect similară cu a oricărei alte persoane care vrea să-și schimbe jobul. Nu e o nenorocire, nu e nici măcar o știre. Însă, văd că se speculează și mi se atribuie motivații impure. Cum că m-aș fi supărat pe toți pentru că nu ”mi s-a dat colegiu eligibil”. Mai mare prostie nu am auzit. Nu am vrut, în general, ”să mi se dea” în toți anii de cînd fac politică. Dacă am vrut ceva, am intrat în competiție specifică și, firesc, uneori am obținut, alteori am ratat. Apoi, nu am vrut colegiu eligibil pentru că nu am vrut colegiu deloc. Decizia mea de a nu mai candida a fost luată cu mult timp în urmă, am anunțat conducerea partidului despre această decizie încă de acum patru luni, iar apropiații mei știau despre gîndul meu de la începutul anului. Apoi, să fim clari: sînt unul dintre aceia care crede că nu există colegii sigure - toate colegiile sînt nesigure, avînd în vedere dinamica electorală și sistemul electoral", scrie deputatul PDL pe Facebook.

Sever Voinescu contracarează speculațiile din mediul public în legătură cu decizia sa, afirmând că vrea să își "refacă prioritățile": "Ticăloșii pot scrie și pot spune pe la colțuri ce vor. Adevărul e mult mai simplu. Și este exact cel pe care l-am rostit: vreau să îmi refac prioritățile în viață. Vreau să îmi petrec următorii ani alături de anumiți oameni, făcînd anumite lucruri și aceste opțiuni exclud prezența în Parlament. Pentru cei care sînt interesați: redeschid acum biroul de avocatură, discut cu organizații pe presă o anume revenire, gîndesc un proiect de consultanță, pregătesc materiale pentru unele cărți și voi continua să sprijin ideile conservatoare întru realizare. Voi rămîne un inflexibil și aproape radical pro-american. Voi continua să-i detest pe cei pe care i-am detestat pînă acum. Voi continua să-i iubesc și să-i admir pe cei pe care i-am iubit și i-am admirat pînă acum. Și mai e ceva: lumea nu se termină în 2012!", a conchis Sever Voinescu, pe pagina sa de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel