Un nou contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională a fost semnat vineri de Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE).
Proiectul va fi implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, şi vizează reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca (jud. Sălaj), în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trafic, a creşterii siguranţei rutiere, a dezvoltării economice a zonei de nord-vest a judeţului Sălaj şi a îmbunătăţirii condiţiilor de trai pentru cei peste 88.000 de locuitori din comunele traversate de DJ 191C pe cele două tronsoane de drum propuse spre reabilitare.
Astfel, vor fi reconstruiţi/modernizaţi 36,816 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), se vor reabilita podurile şi podeţele, se vor realiza elementele de stabilizare a terenului şi a celor de colectare/dirijare a apelor şi vor fi aplicate elementele de semnalizare orizontală/verticală corespunzătoare, pe DJ 191 C, tronsonul cuprins între intersecţia cu DJ 191 D din localitatea Nuşfalău (km 0+000) până la intersectia cu centura municipiului Zalău (km 28+115,55) şi tronsonul de la ieşirea din municipiul Zalău (km 41+324,66) până la intersecţia cu DJ 108A (km 50+025) din localitatea Creaca.
Valoarea totală a investiţiei este de 120.812.270,74 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 118.003.231,20 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).
[citeste si]
Până în prezent, au fost semnate contracte de finanţare de aproape un miliard de lei pentru drumuri judeţene care urmează să fie reabilitate/modernizate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News