Publicitate
Sexul oral a depăşit în ultimii ani fumatul în clasamentul celor mai periculoşi factori de risc asociaţi cu declanşarea cancerului apărut la nivelul cavităţii bucale şi al gâtului, potrivit unui studiu american.
Punctul comun constă în prezenţa la nivelul tumorilor canceroase a unor papiloma virusuri (HPV), responsabile de cel mai frecvent întâlnite infecţii transmisibile pe cale sexuală şi care sunt, totodată, principala cauză a apariţiei cancerului de col uterin. Persoanele infectate cu aceste virusuri, în special cu tulpina HPV-16, "se confruntă cu un risc de cancer orofaringian de 32 de ori mai mare decât restul populaţiei, acest risc fiind considerabil mai mare faţă de cel asociat cu fumatul, care este doar de trei ori mai mare", a declarat Maura Gillison, medic la Universitatea din Ohio, cu ocazia conferinţei anuale organizate în această săptămână la Washington de Asociaţia americană pentru promovarea ştiinţei (AAAS).
Medicii avertizează că persoanele care întreţin raporturi bucogenitale cu mai mult de şase parteneri pe parcursul vieţii se confruntă cu un risc de cancer orofaringian de peste opt ori mai mare comparativ cu restul populaţiei. În plus, progresia cea mai rapidă a fost înregistrată în rândul bărbaţilor albi, a precizat Maura Gillison, adăugând că acest fenomen "rămâne însă inexplicabil".
"Acest studiu a arătat în mod clar că tinerii consideră sexul oral ca fiind mai puţin riscant decât actul sexual convenţional", a declarat medicul american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu