O echipă de neurologi a descoperit că activitatea sexuală poate duce la „eliminarea parţială sau completă” a durerii de cap provocate de migrene, scrie Studiul efectuat de cercetătorii de la Universitatea Munster din Germania sugerează că durerea de cap nu ar trebui să fie folosită drept un motiv pentru a evita actele sexuale, ci un motiv în plus pentru a face dragoste, căci sexul poate fi mai eficient decât analgezicele.
Cercetarea publicată în jurnalul Cephalalgia, ce aparţine de International Headache Society, arată că mai bine de jumătate din pacienţii ce au făcut sex imediat după un episod de migrenă au înregistrat îmbunătăţiri ale simptomelor.
Aproximativ 20% dintre pacienţi nu au mai simţit dureri, pe când mulţi alţi pacienţi, mai ales de sex masculin, „foloseau activitatea sexuală pe post de instrument terapeutic”, se arată în cercetare.
Oamenii de ştiinţă sugerează că sexul ar putea duce la eliberarea de endorfine, analgezicele naturale din corpul uman, în sistemul nervos central, ceea ce poate duce la reducerea sau chiar la eliminarea durerilor de cap.
„Majoritatea pacienţilor cu migrene nu fac sex în timpul episoadelor. Cu toate acestea, datele noastre sugerează că activitatea sexuală ar putea duce la reducerea durerii. Rezultatele arată, de asemenea, că activitatea sexuală în timpul unui atac de migrenă poate chiar opri acest atac”, se arată în studiul intitulat “The impact of sexual activity on idiopathic headaches: An observational study”.
Neurologii au decis să analizeze această problemă pentru a stabili dacă zvonurile care susţineau că sexul poate atenua simptomele migrenelor sunt adevărate.
În acest scop, cercetătorii au trimis un chestionar anonim către 800 de pacienţi ce sufereau de migrene care au fost aleşi aleatoriu şi către 200 de pacienţi afectaţi de cefalee în ciorchine.
În cadrul chestionarului, pacienţii erau întrebaţi dacă au făcut sex după un atac şi ce impact a avut asupra intensităţii durerii de cap. Peste 33% dintre pacienţi afectaţi de migrene au declarat că au făcut sex în timpul unui atac, iar dintre aceştia două treimi au relatat că au înregistrat o atenuare a simptomelor.
În cazul celor afectaţi de cefalee în ciorchine, aproape o treime au declarat că au făcut sex în timpul unui atac, 37% relatând înregistrarea unei îmbunătăţiri ale simptomelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu