SFÂNTA MARIA 15 august. De ce unii nu spun „La mulți ani!” de Sfânta Maria

Sfânta Maria, post
Sfânta Maria, post

De Sfânta Maria, 15 august, oamenii se gândesc să le scrie mesaje de felicitare celor dragi. Dar sunt și persoane care pe 15 august nu trimit mesaje cu „La mulți ani!”.

În calendarul creștin, această sărbătoare este una dintre cele mai mari din an, care marchează ziua în care Fecioara Maria a murit. Este o sărbătoare mare în calendarul creştin, dar nu în sensul sărbătoririi zilei numelui.

Cei botezaţi Maria, Marin, Mariana, Marinela, Mioara sau Marian ar trebui să-și serbeze ziua numelui pe 8 septembrie, odată cu Nașterea Maicii Domnului, spune tradiția.

Data de 15 august este o zi în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a ridicat cu trupul la ceruri. De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morții. În Muntenia și Oltenia s-a păstrat obiceiul de a se sărbători și onomastica, fapt ce nu este agreat de Biserică. Pentru cei mai mulți, onomastica se sărbătorește pe 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului adună mii de credincioşi în lăcaşurile care poartă hramul sărbătorii. Pe 15 august, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, ne amintim de evenimentul religios de atunci: Cu trei zile înainte de trecerea la viața veșnică, Născătoarea de Dumnezeu a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că a venit ceasul ca ea să mute lângă Fiul ei prea iubit.

Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este ziua în care facem pomenire de mutarea ei din această viață, la cea veșnică. Așa că decât să trimitem mesaje de felicitări și urări cu "La mulți ani", mai bine facem o rugăciune, în gând, pentru persoanele dragi. În plus, nu uitați că masa de Sfânta Maria trebuie să fie cât mai cumpătată, chiar dacă nu mai este zi de post.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel