EXCLUSIV  Sfânta Maria - 8 septembrie 2022. Cea mai frumoasă și puternică urare

Foto DC News
Foto DC News

În fiecare an, la data de 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept 'Sfânta Măria Mică'. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie și totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioșii merg de dimineață la biserică, la Sfânta Liturghie.

Alegeri prezidentiale 2024

Părintele Vasile Istrate a explicat pentru DC News de ce se numește în popor Nașterea Maicii Domnului drept ”Sfântă Marie mică” și care este cea mai frumoasă urare care se poate face celor care îi poartă numele Fecioarei Maria.

De ce se numește în popor Nașterea Maicii Domnului - ”Sfântă Marie mică”

”Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este numită în popor și ”Sfântă Marie mică”, pentru a face deosebirea față de Adormirea Maicii Domnului (15 august) sau ”Sfântă Marie mare”. Aceasta pentru că, se știe, la sfinți se sărbătorește în primul rând ziua când s-au mutat la ceruri. Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul sunt singurii Sfinți cărora li se sărbătorește în mod deosebit (cu ”roșu ” în calendar ) și ziua nașterii.” a spus părintele Vasile Istrate.

Cea mai frumoasă, puternică urare

”Cea mai frumoasă urare care se poate face celor care îi poartă numele este să îi urmeze pilda, trăind ca fii ai Maicii Domnului. Și, mai ales, să urmăm cu toții îndemnul ei rostit la nunta din Cana Galileii: ”Faceți orice vă va spune El” ( Ioan 2, 5 ). Aceasta este singura poruncă dată nouă de Preacurata Fecioară Maria: Să facem tot ceea ce ne-a spus Fiul ei!” a subliniat părintele Vasile Istrate.

Dincolo de aceste semnificații spirituale, putem învăța din episodul nașterii Maicii Domnului câteva lucruri extrem de importante:

'Acolo unde oamenii cred că nu se mai poate face nimic, Dumnezeu poate face orice, dacă omul se roagă cu credință și împlinește poruncile Lui Dumnezeu. Maica Domnului a venit ca rod al rugăciunii părinților ei. Copiii trebuie să fie rodul rugăciunii părinților lor. În acest fel, ei vor fi un dar de Sus și vor fi pururea binecuvântați de Dumnezeu. Copiii trebuie închinați de mici Lui Dumnezeu, prin Botez. Odată botezați, ei trebuie crescuți ca pentru Dumnezeu. Câți dintre noi naștem copii cu gândul ca ei să slujească Lui Dumnezeu? Dacă vom face aceasta vom avea copii sănătoși și ascultători, iar Biserica va avea slujitori vrednici și dedicați misiunii încredințate ei de către Domnul Hristos.'

'În vechime, a nu avea copii era considerat un lucru de ocară. Din păcate astăzi a avea mulți copii este considerat un lucru rușinos și vrednic de dispreț. Această mentalitate egoistă are urmări grave în societatea contemporană. Familiile tinere care nu pot avea copii, trebuie să se roage stăruitor Lui Dumnezeu și Maicii Domnului. Acolo unde știința nu poate face nimic, harul Lui Dumnezeu izvorât din credință și rugăciune curată, poate face minuni.' a concluzionat părintele paroh Vasile Istrate, de la Parohia Sf. Ilie Proroc din Cluj-Napoca, pentru DC News.

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creștini, Ioachim și Ana. Aceștia, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată și că Dumnezeu le va da cel mai de preț dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Citește și - EXCLUSIV  ”De ce tocmai eu am pățit asta?” De ce spune Mihai Neșu că el are doar 11 ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel