Sfântul Andrei, 30 noiembrie. Ce trebuie să faci la NOAPTE. Tradiții și obiceiuri UIMITOARE

Pe data de 30 noiembrie, credincioșii sărbătoresc ziua Sfântului Apostol Andrei. Vezi ce trebuie să faci în această noapte.

Cu mulți ani în urmă, în noaptea dintre 29-30 noiembrie, tinerii petreceau la fel ca de Revelion, iar pentru a putea fi feriți de strigoi, aceștia ungeau cu usturoi ferestrele casei, unde urma să aibă loc petrecerea.

În tradiție, fetele aveau rolul de a aduce câte trei căpățâni de usturoi și le puneau laolaltă pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării, iar mai apoi tinerii ieșeau din curtea casei și se jucau cu usturoiul în jurul horei, urmând ca la final să se împartă usturoiul și fiecare mergea la casa lui.

Usturoiul are un rol esențial și pe vremuri, acesta se folosea ca leac pentru boli sau pentru prinderea farmecelor sau a descântecelor.

Ascunde sub pernă un fir de busuioc

În plus, o altă tradiție care se aplică în anumite zone ale țării, este aceea de a ascunde sub pernă un fir de busuioc sfințit, pentru a obține în vis imaginea ursitului. De asemenea, alte fete, întorceau la miezul nopții la gura sobei o ulcică cu lut cu gura în jos, iar pe dosul ei lăsau trei cărbuni aprinși. În timp ce ulcica se rotea ușor, se rosteau incantații pentru ca iubitul să le dea atenția dorită.

Tot pentru a afla ursitul, fetele priveau între două lumânări, într-un pahar cu apă neîncepută așezat în cenușă. În centrul paharului se arunca o verighetă sfințită prin cununie la Biserică, iar tradiția spune că în centrul acesteia va apărea chipul ursitului.

Obiceiul ciudat în anumite părți ale țării

Acestea nu sunt toate, pentru că în alte părți ale țării, obiceiurile sunt mult mai ciudate. Unele fete se așezau dezbrăcate între două oglinzi într-o cameră întunecată, cu două lumânări în mână, pentru ca la miez de noapte, în oglinda din spate să apară imagini din viața viitoare sau cu viitorul soț, care vor fi reflectate în oglinda din față.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel