Sfântul Ilie, 20 iulie. Sfântul Ilie este sărbătorit de creștini în ziua de 20 iulie. Ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi.
Sfântul Ilie, 20 iulie. În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepişti), se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilile, visau cânepă verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni, scrie crestinortodox.ro.
Sfântul Ilie, 20 iulie. În dimineaţa acestei zile, se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Vezi și: Sfântul Ilie, 20 iulie 2020. Ce să nu faci astăzi. E păcat mare!
Sfântul Ilie, 20 iulie. Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Sfântul Ilie, 20 iulie. De Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.
Vezi și: Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul. Face minuni pentru credincioși
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News