Trei persoane, un copil, mama acestuia și bunicul, s-au înecat în râul Motru.
Trei persoane - un copil în vârstă de aproximativ 8 ani, mama acestuia de aproximativ 29 de ani și bunicul copilului, de 80 de ani, - s-au înecat în râul Motru, anunță ISU Gorj, scrie Mediafax.
La fața locului au fost direcționate două ambarcațiuni, un echipaj SMURD precum și două echipaje SAJ.
Primele echipaje sosite la fața locului au constatat că două persoane fuseseră scoase de către localnici în stare de inconștiență. S-a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare.
Echipajele de intervenție au gasit și femeia în apele râului, tot în stare de inconștiență.
În ciuda eforturlor depuse, nu s-a mai putut face nimic pentru a salva victimele. Se pare că băiatul a fost primul care a căzut în apă, iar bărbatul și femeia au încercat să-l salveze.
Un tânăr de 18 ani s-a înecat, miercuri după-amiază, în apa din zona plajei Endless Beach din municipiul Constanţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, băiatul a fost scos din apă de salvamari, fiind ulterior supus manevrelor de resuscitare de către echipajele SMURD sosite la faţa locului, însă fără rezultat. Medicii au declarat decesul tânărului.
Un bărbat din Bucureşti, aflat în concediu în oraşul Sulina, s-a înecat, joia trecută, în Marea Neagră, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), mai scrie Agerpres. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieşit, iar turiştii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
"La faţa locului a fost prezent un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Sulina, un echipaj din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Sulina şi un elicopter SMURD. În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului", a precizat IPJ.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii evenimentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News