La podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu, a fost prezent celebrul autor de SF Alexandru Mironov.
Alexandru Mironov e autor de proză SF, cu experiență la stânga spectrului politic și fost ministru al Sportului. El a vorbit printre altele de legătura dintre imaginație, performanță și efort, în educație, cercetare, competiții sportive și meciuri politice.
De asemenea, a vorbit despre sfârșitul lumii și ce va însemna acest lucru.
I.V.: Spuneți undeva că sfârșitul lumii va însemna o Renaștere. Cum va arăta această Renaștere?
A.M.: O Renaștere mai curând, sau o Renaștere mai încolo? Cum vreți?
I.V.: Mai încolo era contextul. O să vă întreb și mai încoace.
A.M.: Chinezii vor să construiască noul Drum al Mătăsii. Americanii s-au pus de-a curmezișul, nici nu vor să audă. Noul Drum al Mătăsii era absolut minunat, în care chinezii, cu teșchereaua plină de bani, au zis: să ne întindem, să facem căi ferate, autostrăzi, căi de transmisia cunoașterii! Asta e foarte important. Și căi energetice, și să mutăm de la est la vest și de la vest la est, cel puțin partea din mijloc a continentului Euro-Asia – ei îi spun Eurasia – și atunci facem locuibile zonele din mijloc. Un traseu greu de făcut, dar se poate face.
La început nu și-au dat seama americanii, când s-au trezit, era deja prea târziu, drumurile se făcuseră, erau deja 30-40 de țări implicate în asta. S-au dat exemple negative: Sri Lanka, nu avea nevoie de niciun drum, nu știu de ce au împrumutat bani. Au împrumutat niște șmecheri, niște hoți, în care Președintele, Primul ministru și ministrul erau din aceeași familie, și au furat banii chinezilor. Chinezii s-au prins imediat, a ieșit scandalul, care nu avea încotro. Nu aveau nevoie de autostrăzi pentru că nu circulă mult. Își puneau la uscat paiele de orez pe autostrada nou înființată. Se dă exemplul acesta negativ. În schimb, Laosul, o țărișoară nou înființată, mică, îngrămădită între munți, s-a făcut o cale ferată care duce prin orașul chinez din sudul Chinei. Au fost de ajuns 6 luni și le-a crescut PIB-ul cu câteva procente. Imediat. S-au deschis către lume. Își transportă minereurile, legumele, se face turism. Ca idee, e bună. În afară de căile euro-asiatice sunt căi maritime și s-au mutat și în cosmos. Fac căile cosmosului, ba chiar s-au dus și pe la Nord, prin Oceanul Înghețat. Vor fi greu de oprit, pe chinezi nu îi oprești niciodată. Chinezii când spun că vor face asta, nu are importanță că nu or să o facă săptămâna viitoare. Dar într-un secol o fac. Deci drumul mătăsii va merge.
Și eu l-am citit pe un atomist chinez, născut în India, și crescut și educat în America, predă fizică nucleară, și face o analiză a întregului fenomen, îl declară genial, ceea ce și este, și spune: efectele vor fi trei. Vorbesc acum de viitorul imediat, imediat însemnând pentru mine 20-30 de ani. Este conceptul Eurasia, care va intra în mintea noastră. Nu Europa mea și Asia ta. Va fi Eurasia. Al doilea: va avea loc un fenomen de neorenaștere. De ce? Tu, occidentul, mi-ai dat până acum cunoașterea ta, mai ales tehnică. Eu, chinezii, vietnamezii, indienii, am preluat-o, am transformat-o, am procesat-o, am șurubărit-o, și acum suntem capabili să ne ducem înapoi. Și atunci, ia și tu felul meu de gândire. Filosofia mea. Adâncimea creierului, pe care o are indianul, și veți avea de câștigat și unii și alții, adică cele două emisfere cerebrale se vor dezvolta armonios și pentru unii și pentru ceilalți. Va fi un homo sapiens mai inteligent, mai încolo. Și vine și cu a treia propunere, care e f*scistă, pur și simplu, dar o zic. Societatea umană trebuie condusă de societatea academică. Nu de oricine. Trebuie să existe o parte a omenirii acceptată ca fiind cea care conduce omenirea. Nu se poate Einstein să aibă aceeași putere la vot cu un cloșard care doarme fericit sub un pod, că așa l-a făcut mama lui, să doarmă sub pod, că nu vrea să lucreze.
I.V.: Asta nu e o teză foarte simpatică.
A.M.: Nu, nu e o teză foarte simpatică, dar știu eu dacă nu va fi așa?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu