EXCLUSIV  Sfatul paradoxal al lui Titi Aur, multiplu campion la raliuri, pentru şoferii de pe Valea Oltului: Cum, tocmai tu, Titi Aur, să spui asta?

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Titi Aur, de opt ori campion naţional la raliuri, vine cu un sfat care poate fi considerat un paradox de mulţi. Acesta se adresează în principal şoferilor de pe Valea Oltului, dar nu numai. 

"Problema e că unii şoferi îşi asumă riscuri din nerăbdare, nebunie, sau chiar prostie. Nu ai unde să te duci. Dacă ai o singură maşină, un singur camion, un singur vehicul mai lent şi forţezi o depăşire, nu e în regulă, dar măcar ai o justificare. Când ai coloană pe Valea Oltului, nu ai ce să câştigi. Deşi tinerii, şi mai ales posesorii de maşini puternice, mă vor înjura şi vor spune că am îmbătrânit, că am înnebunit, cum să le cer aşa ceva? Cum tocmai tu, Titi Aur, să spui asta? Fraţilor, nu aveţi unde să vă duceţi. 

Staţi liniştiţi în spatele camionului ăla, pentru că oricum nu câştigaţi nimic. Pe toată Valea Oltului, de la ieşirea din Râmnicu Vâlcea şi până la autostradă, poţi să câştigi câteva minute, dar cu nişte riscuri enorme. De la luat permisul, la accident, la stres, la consum de piese. Nu ai ce să faci, dacă eşti într-o perioadă aglomerată. 

Repet, când eşti la 2 noaptea şi ai un camion în faţa ta, iar apoi 20 km liberi, nu e normal să forţezi, dar te poţi justifica. Când e coloană, unde te duci? Nu faci decât să creezi stres, panică, şi câteodată accident!", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel