Copilul dumneavoastră vine acasă bătut sau amenințat? Cea mai bună soluție este acţiunea coordonată cu responsabilii şcolii. Dacă nu vrea să meargă la școală în mod repetat, pare agitat, speriat, absent, are coşmaruri sau ajunge acasă cu cărțile rupte sau cu vânătăi, copilul poate să fie victima violenței şcolare. De Ce News vă prezintă sfaturile psihologilor pentru a rezolva această problemă.
Trebuie să-i arătăm sprijinul nostru și să devină cât mai sigur pe el pentru a se confrunta cu problema, iar în cazuri extreme să-l schimbăm la altă școală.
Pentru a preveni violența asupra copilului, părinții trebuie să fie conștienți de necesitatea de educație de la o vârstă fragedă, corectând comportamentul greșit al copiilor. În orice familie trebuie să existe reguli care trebuie respectate.
Părinții trebuie să știe ce fac cei mici și cu cine își petrec timpul. Trebuie să existe o comunicare constantă și eficientă cu copiii, pentru că numai așa se poate depista dacă cel mic este violent sau victimă a violenței.
Responsabilii din școli ar trebui să adopte măsuri de prevenire a violenței prin promovarea comunicării dintre elevi și profesori, să-i le inducă obligativitatea raportării unui caz de violență sau intimidare la care au asistat, dar să facă și cursuri interactive, în care colaborarea dintre elevi să fie pe primul loc. Toate acestea ar trebui să se adauge la măsurile de securitate prestate de paznici.
De ce devine violent un copil sau un adolescent?
În anumite situații, elevul devine o persoană violentă pentru că nu a fost controlat încă din copilărie temperamentul său care tinde înspre violență. Sunt copii care sunt mai puțin ascultători și se supun mai greu normelor sau disciplinei, încercând să se impună prin forță. Părinții nu trebuie să cedeze și trebuie să-i facă să înțeleagă că nu va fi niciodată cum vor ei și că nu vor obține nimic prin forță.
Acei elevi care în timpul copilăriei au trăit într-un mediu violent dezvoltă comportamente violente, căci acționează prin imitație, iar mediul condiționează comportamentul. De aceea, este important ca și elevii care sunt victime ale agresiunii sau martori ai acesteia să primească ajutor psihologic.
În familiile monoparentale regulile sunt de obicei mai permisive din lipsa de timp sau din frica de a-i cauza copilului un rău mai mare decât cel pe care l-a suferit deja. Numai că aceasta poate fi una din cauzele dezvoltării comportamentelor agresive.
Consumul de alcool și de droguri este legat de obicei cu violența. S-a demonstrat că adolescenții care consumă alcool sau substanțe analbolizante sunt mai violenți sau cel puțin mai impulsivi. În plus, studii recente au arătat că peste jumătate din părinții celor elevilor care consumă alcool sau droguri nu știu acest lucru.
Pot interveni și probleme psihologice, cum ar fi lașitatea, frustrări, complexe. În acest caz, elevii fac rău pentru a se simți mai bine, din plăcere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu