De ce nu a dat nicio declarație Klaus Iohannis după ce a votat?
Președintele Klaus Iohannis i-a tratat cu spatele, la propriu, pe jurnaliști și, implicit, pe românii care așteptau declarații, așa cum se face, de regulă, la ieșirea de la vot. Președintele încă în funcție nu a scos o vorbă și s-a depărtat de presă fără să schițeze nici măcar un gest. A avut și culoar separat la ieșire, tocmai pentru a nu fi asaltat de reprezentanții media.
O atitudine fără precedent, fără doar și poate. A remarcat-o și jurnalistul Robert Turcescu care a venit cu următoarele comentarii în studioul România TV:
"El e supărat pe popor. Poporul nu a înțeles ce mare președinte a fost el. Ne-a tratat cu spatele, așa cum ne-a tratat de-a lungul anilor. Ăsta este Klaus Iohannis și nu se dezminte. E dovadă de nesimțire. Nu e vorba că vorbești cu ziariștii, vorbești cu țara, ești încă președintele în funcție. Vorbind cu ziarișitii vorbești cu țara. Orice președinte putea să spună - Ieșiți, dom'le, la vot! Mandatul meu se încheie, poate veți găsi un președinte mai bun... Toată lumea aruncă un astfel de îndemn, da?
Nu poți să întorci fundul țării în momentul de față, să ieși din secția de vot, să nu spui două vorbe, nici măcar să nu faci un îndemn la vot, nu să ne spună cu cine votează. El ne arată în momentul de față că îi e scârbă, dom'le! El nu se coboară la nivelul ăstora care îi întind microfonul în față ca să-i audă mărețele-i vorbe.
Încă o dată, e această dovadă de aroganță combinată cu nesimțire, cu indiferență, cu scârbă pe care el o manifestă în legătură cu această țară și cu acest popor. Ăsta este personajul care zece ani de zile a condus această țară. Așa s-a manifestat și în relațiile cu clasa politică, în general, și în relațiile cu guvernele pe care le-a biciuit de la Palatul Cotroceni, și-n relația cu Parlamentul și cu parlamentarii, și-n relația cu subordonații de la Palatul Cotroceni. Ăsta este personajul!
Acum îl vedem! S-a dat jos orice fel de mască și vedem despre cine este vorba. De-aia arată România în halul în care arată. E o lecție de învățat aici" a spus Robert Turcescu.
Niels Schnecker a adăugat; "El a dat un mesaj. Ăsta-i mesajul lui. Nu toate mesajele sunt vorbite. A fost un mesaj pe tăcute."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu