Sfinții Brâncoveni. Pe urmele domnitorului la Istanbul. Închisorile şi martiriul

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată tragic în 15 august 1714, Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat epoca prin amploarea şi însemnătatea faptelor sale.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Abil diplomat, prin înţelegeri şi corespondenţă dusă în secret faţă de turci, a căror vasală era Ţara Românească, şi cu preţul multor pungi cu galbeni plătite cu generozitate, voievodul a mentinut echilibrul politic la graniţa a trei mai imperii, Otoman, Habsburgic şi Ţarist. Ţara a putut cunoaşte o lungă perioadă de pace, iar ortodoxia, ameninţată de pericolul catolic şi islamic, a fost apărată.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Prin buna administrare a avuţiilor ţării, poporul a cunoscut un trai mai bun. Au progresat agricultura, meşteşugurile, mineritul şi comerţul, iar povara birurilor era pusă mai mult pe cei bogaţi. Şi turcii erau mulţumiţi de haraciul plătit cu regularitate de domnitor, care îşi asigura liniştea domniei cu daruri generoase trimise chiar de Brâncoveanu marilor demnitari ai Înaltei Porţi sau apropiaţilor sultanului.

Citește și: Sfinții Brâncoveni. Manifestările Patriarhiei dedicate împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică (1714-2014)

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Iubitor de frumos şi deschis către valorile Renaşterii, Brâncoveanu a încurajat artele, tiparirea şi răspândirea cărţilor, şi nu doar în Muntenia, ci şi în Transilvania sau în alte ţări vecine. A ctitorit aşezăminte laice şi bisericeşti de mare însemnătate spirituală, într-un stil arhitectural nou, care avea să-i poarte de atunci numele.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Domnitorul, ajutat mult de iscusinţa Doamnei Marica de administrator al marilor moşii şi în negustoria cu vite, şi-a mărit propria avere, pentru care turcii îl numeau Altân Bei, sau Prinţul Aurului. Istoricii spun că Brâncoveanu aduna în fiecare an mai mult de 10.000 de galbeni. Marea sa bogăţie a atras însă invidia otomanilor, dar şi pe cea a boierilor Cantacuzini. Aceştia din urmă i-au pus la cale mazilirea pentru că doreau pe tron pe unul din familia lor.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU a fost acuzat de trădare faţă de Înalta Poartă. Au fost mai multe capete de acuzare, printre care şi marea avere personală sau înţelegerile şi corespondenţa purtată în secret cu marile puteri străine. A fost îndepărtat de la domnie pe 25 martie 1714, în Săptămâna Patimilor, când solul sultanului le-a anunţat Brâncovenilor firmanul de mazilire.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Domnitorul şi întreaga sa familie, bărbaţi, femei şi prunci, în total 13 prizonieri, au fost duşi la Înalta Poartă (Istanbulul de astăzi, numit pe atunci Ţarigrad, Constantinopol, Stambul sau Înalta Poartă). După un drum greu, de 3 săptămâni, au fost aruncaţi cu toţii în închisoare.

Yedicule, temuta temniță unde Brâcovenii și-au trăit ultimele zile

Pe malul Mării Marmara, în capătul de sud al oraşului, era Închisoarea celor Şapte Turnuri sau Temniţa Yedicule.

Construcţia fortăreţei Yedikule a fost începută de împăraţii creştini Teodosie I (379-395) şi Teodosie al II-lea (408-450). Zidul dinspre mare cu cele două turnuri mari pătrate ce străjuiesc „Poarta de Aur" şi altele două situate tot pe linia zidului sunt construcţii romane de la începu-tul sec. al V-lea. „Poarta de Aur" a fost folosită pentru intrările triumfale ale împăraţilor bizantini. În anul 1453, după cucerirea Constantinopolului, sultanul Fatih Mehmet (1444-1446; 1451-1481), supranumit Mahomed al II-lea, a adăugat alte trei turnuri, zidind o fortăreaţă care, după ce a fost folosită ca trezorerie, a devenit ulterior o închisoare politică.

În cetate erau păstrate tezaurul şi arhiva, iar în turnuri erau întemniţaţi duşmanii sultanului - vizirii consideraţi trădători, ambasadorii puterilor care luptau împotiva Turciei sau voievozii teritoriilor cucerite de otomani. Toţi cei care îl nemulţumiseră pe sultan îşi aşteptau aici moartea.

Zidurile temutei temniţe păstrau urmele inscripţiilor scrijelite de cei ce-şi găsiseră aici moartea.

Au fost executaţi la Yedicule marele vizir Halil Paşa, împreună cu fiii săi, David Megas Komnenos, ultimul împărat din Trebizond, împreună cu fiii săi, regele Simion I al Georgiei. În ziua de 22 mai 1622, la vârsta de numai 17 ani, tânărul sultan Osman a murit sugrumat, căci sângele niciunui sultan nu trebuia vărsat.

În turnul cel mare, Turnul Ambasadorilor, au fost întemniţaţi şi batjocoriţi, din luna aprilie şi până în iulie 1714, domnitorul Constantin împreuna cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, alături de Enache, sfetnicul şi ginerele său.

Timp de patru luni, în turn sau în Groapa Sângelui, domnitorul avea să fie torturat neîncetat pentru a mărturisi unde-şi avea ascunse averile.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. De la Yedikule, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu cu Doamna Marica, fiii, una dintre fiice, doi nepoţi şi ginerii au fost aduşi în temniţele aflate în subordinea lui Bostangi Başa de la Topkapî Saray şi au fost torturaţi sub comanda acestui ofiţer superior otoman al vremii ce răspundea de siguranţa palatului imperial. După cucerirea Constantinopolului şi construirea palatului otoman, Bostangi Başa şi oamenii săi păzeau grădinile, parcul şi aşa-numitele gospodării ale palatului, unde erau aduse turmele de oi şi vite pentru întreţinerea personalului de la reşedinţa sultanului, care număra până la 5.000 de oameni, dintre care 3.000 erau ieniceri, garda de mercenari de elită, în care ajungeau şi copiii luaţi sau vânduţi din Ţările Române.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Conform istoricilor, a fost întins pe roată, i s-a pus pe cap un cerc de fier încins, a fost ars cu fierul înroşit pe piept şi pe spate, a fost străpuns în mâini şi în picioare, iar după cumplitele chinuri, turcii i-au smuls semnătura pentru aurul depus în băncile de la Veneţia.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Apoi, în ziua de 15 iunie 1714, bărbaţii Brâncoveni au fost mutaţi din Groapa Sângelui la Ceauş Emini, o altă temniţă din teribila Închisoare a celor Şapte Turnuri, dar mai aproape de lumină. Aici erau închise şi Doamna Marica, Domniţa Bălaşa şi cum­na­ta ei, Anica, soţia lui Constantin, împreună cu fiul lor de doar câteva luni.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Pe Doamna Maria au adus-o şi la nenumărate schingiuiri ale soţului şi copiilor ei. Ea însăşi a fost chinuită pentru a măr­turisi tot ce ştia despre locul unde se găseau averile fami­liei. Dar, după câteva săptămâni de chinuri, când turcii s-au convins că de la ele nu pot afla nimic despre bani, femeile au fost mutate într-un alt turn.

Yedicule a rămas închisoare până în anul 1837. Ultimul întemniţat a fost diplomatul rus Obresko, eliberat însă la cererea ambasadorilor străini.

Astăzi, Yedicule este cel mai mare muzeu în aer liber din Istanbul şi găzduieşte concerte în timpul verii.

Despre martiriul Brâncovenilor stă martoră o placă memorială de pe zidurile închisorii:

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. „În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru feciori ai săi, care au fost întemniţaţi la închisoarea Yedicule la începutul secolulul al XVIII-lea, departe de scumpa lor patrie. Şi întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român şi turc".

Martiriul brâncovenilor

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. La 15 August 1714, de Sfânta Maria Mare, Constantin Brâncoveanu , fiii săi şi Enache au fost duşi la locul de osândă. Ziua fusese aleasă anume de otomani. Ştiau că era o mare sărbătoare creştină, ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, precum şi onomastica soţiei sale, Marica.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Erau acolo şi sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, ambasadorii creştinătăţii apusene, de la Veneţia, din Franţa, Anglia şi din Imperiul Habsburgic, dar şi din Rusia, alături de mulţi oameni de rând. Muntenilor li s-a îngăduit să spună o ultimă rugăciune în genunchi, iar apoi sultanul le-a oferit iertarea şi viaţa dacă trec la mahomedanism.

Anton-Maria Del Chiaro, secretarul domnitorului, nota mai târziu despre răspunsul demn al Voievodului:

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. "Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m'am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei". Apoi şi-a încurajat copiii: "Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!"

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Sultanul a dat semnalul execuţiei şi primul a fost decapitat vistiernicul Enache Văcărescu, apoi pe rând fiii Constantin, Ştefan şi Radu, în timp ce tatăl urmărea totul înmărmurit de durere. Doar Matei, de doar 12 ani, a avut un moment de slăbiciune şi, speriat, i-a cerut sultanului iertarea, făgăduind că se va face mahomedan. Constantin l-a îmbărbătat cu lacrimi în ochi spunându-i că „din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa; mai bine să mori de o mie de ori decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ". Şi Matei şi-a acceptat martiriul cu vorbele "Vreau sa mor creştin. Loveşte!".

Ultimul a căzut capul domnitorului.

Trupurile au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele "purtate în prăjini" pe uliţele cetăţii şi înfipte la o poartă a Seraiului, iar după trei zile aruncate şi ele în mare.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. După uciderea Sfinţilor Brâncoveni, Doamna Marica Brâncoveanu cu cele două fiice, nepoţii, care fuseseră trecuţi la harem şi apoi răscumpăraţi, şi cu ceilalţi gineri rămaşi în viaţă au fost ţinuţi în această închisoare, iar după alte câteva luni, în martie 1715, au fost exilaţi sub permanentă supraveghere la Kutai, pe malul estic al Mării Negre. Au fost transportaţi pe corabie distanţă de aproximativ 800 de mile sau au fost purtaţi ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur 1.300 km prin coastele stâncoase ale Asiei Mici.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului şi al unor creştini pioşi a reuşit să ducă trupurile neînsufleţite la Halki, într-o veche mănăstire zidită de împăratul Ion Paleologul. După ce Doamna Maria, fiica şi nora sa au reuşit să scape din temniţă răscumpărându-se cu sute de galbeni luaţi cu dobândă de la negustorii din Stambul, şi după un an şi jumatate de exil în Caucaz, au ajuns la în cele din urmă înapoi la Bucureşti. Abia în 1720 a reuşit Doamna Marica să aducă în ţară şi osemintele domului martir Constantin Brâncoveanu.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Deşi mormântul din Mănăstirea Hurezi, ctitorită de Brâncoveanu, aştepta trupul voievodului, acesta a rămas gol. Convinsă că turcii îi vor căuta trupul în acel loc pentru a-l pângări, văduva domnitorului a înmormântat osemintele în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Doamna Maria s-a stins în Bucureşti, în decembrie 1729, şi a fost înmormântată alături de domnitorul Constantin Brâncoveanu.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Martirii brâncoveni au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în 1992 sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni şi sunt în fiecare an veneraţi în data de 16 august. (Sursa: stiri. tvr.ro, Ziarul Lumina)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News