Sfinții Constantin și Elena. Ce este interzis să faceți pe 21 mai

Sfinții Constantin și Elena
Sfinții Constantin și Elena

Sfinții Constantin și Elena, 21 mai, tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faceți pe 21 mai. În fiecare an, pe data de 21 mai, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena.

Publicitate

În timpul domniei împăratului Constantin, creștinismul a devenit religie recunoscută oficial în Imperiu. Se întâmpla în 313, anul în care Constantin a dat un decret prin care cerea oprirea prigonirii creștinilor. Mama Sfântului Constantin, Împărăteasa Elena, a descoperit crucea pe care a fost răstignit Hristos, pe dealul Golgotei și a fost cea care a decis să se zidească, printre altele, Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem sau Biserica din Nazaret.

Tradiții și obiceiuri, de Sfinții Constantin și Elena


În ziua de Constantin și Elena, există o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția. Pe data de 21 mai, mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.  În unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca. Podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, informează B365.

Este o zi importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg baciul, stabilesc locul unde vor sta stânele pe timpul verii şi aleg paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.

VEZI ȘI: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena

De asemenea, conform tradiției, femeile aprind boabe de tămâie cu care afumă gospodăria, camerele şi anexele pentru animale şi pentru păsări, cu excepţia băii. După ce se împlineşte ritualul de purificare, gospodinele trebuie să stropească lucrurile şi încăperile gospodăriei cu agheasmă.

Un alt obicei este legat de sănătate. Unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.

Ce nu aveți voie să faceți

Se spune că celor care muncesc în această zi de sărbătoare sau care vor mai semăna porumb şi ovăz li se vor usca bucatele pe câmp. Nici viticultorii nu au voie să muncească în această zi, pentru că doar aşa vor proteja strugurii de grauri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel