Pe 30 ianuarie 2021, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur.
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gur de Aur sau Sfinţii Trei Ierarhi au un loc aparte în pantheonul marilor ierarhi şi sfinţi ai bisericii creştine, motiv pentru care sunt sărbătoriţi laolaltă, pe 30 ianuarie. E o sărbătoare mare, ce trebuie respectată, căci joacă un rol deosebit în tradiţia religioasă.
În această zi, la sate se obișnuiește să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post o avea o căsnicie fericită.
Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei" și poate să orbească.
Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamnă.
De asemenea, în tradiția populară se spune că de astăzi se schimbă vremea.
De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile", iar vremea dă spre primăvară. Dacă streșinile curg, primăvară va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.
Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate în căminul acestora.
În această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se matură în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente și de infirmitate.
În ziua sărbătorii nu se înstrăinează lucruri din casă.
Potrivit tradiției, în ziua praznicului nu este bine să împrumutăm lucruri din casă pentru a proteja căminul de pagubă.
În numeroase zone din țară, se împart ofrande pentru morții neimpartasiti: gospodinele fac colivă, merg la Biserică s-o sfințească și apoi împart ofrande cu colivă, cu fructe și peste la trei bărbați, în memoria rudelor decedate în familie.
În ziua praznicului, fiecare mama care are o față de măritat respectă sărbătoarea: nu prestează munci gospodărești și se roagă la biserica pentru norocul fiicei sale.
Văduvele care au probleme financiare, de sănătate sau sunt înconjurate de dușmani aprigi, trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie, cel care, de secole, este apărătorul lor dovedit. Gospodină care nu respectă sărbătoarea, spală rufe și aruncă lături în curtea casei, după ce a împărțit ofrande pentru morți, rămâne văduva.
În ziua praznicului, femeile care au păcătuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea: să facă pomeniri și să împartă ofrande; prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu