Prefectul județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, a declarat, vineri, la ședința Colegiului Prefectural, că este în curs redeschiderea procesului cu județul învecinat, Prahova, privind apartenența Babelor și a Sfinxului.
Autoritățile județene din Dâmboviţa şi Prahova se află în conflict de mai bine de 10 ani pentru delimitarea administrativ-teritorială de pe Platoul Bucegi, unde se află cele două monumente ale naturii, "Babele" şi "Sfinxul".
În urmă cu un an, subprefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, preciza pentru Agerpres în legătură cu acest subiect: Disputa este la nivel administrativ, acum doi ani când am avut comisia de consiliere nu ne-am înțeles. S-au semnat procese verbale cu divergențe, directorii Oficiilor Județene de Cadastru au semnat. În instanță nu am mers încă, pentru că s-a spus că va fi regionalizarea și atunci nu mai conta așa mult.
Subiectul a revenit în atenția opiniei publice odată cu informația care a circulat pe rețele de socializare că Sfinxul ar putea fi mutat pentru a se dezvolta imobiliar zona.
Niște aberații, că oameni normali nu pot spune că eu am cumpărat Sfinxul, îl mut. Îl mutați, că eu fac acolo construcții. E un edil interesant (...) spune: te pun în posesie în Dâmbovița, la Sfinx, și dacă tu vrei să construiești acolo, să fii dezvoltator imobiliar, mutați Sfinxul. E o aberație! S-ar putea să nu fie adevărate chestiile astea. Verificați, a spus, la Colegiul Prefectural de vineri, prefectul de Dâmbovița, Ioan Marinescu.
Dâmbovița și Prahova, război în instanță pentru cele două monumente ale naturii
Acesta a adăugat, despre litigiul privind limita cu Prahova, că instituția este "în curs de a redeschide procesul.
Primesc telefoane și îmi spun: tu ce faci ca prefect? Ăștia vor să mute Sfinxul. Le-am spus: măi, oameni buni (...), nu se poate, a adăugat Ioan Marinescu.
În apropiere de Babele este o construcție începută, despre care s-a vorbit la Colegiul Prefectural Dâmbovița.
Construcția de acolo e oprită din 2010. Noi ne-am sesizat (...). Cu privire la faptul că cineva, în drept sau fără drept, a eliberat autorizație de construcție, eu ce știu la acest moment este că această clădire, care se dorea un centru meteo, este abandonată din 2010, așa mi s-a transmis (...). Am mai văzut o tendință de a se face și un centru ecumenic acolo, abandonat foarte repede. Mai avem niște date, dar le verificăm și vorbim pe lucruri concrete, a spus comandantul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Dâmbovița, Danil Zepiși.
Un milion și jumătate de euro bani europeni băgați într-o clădire care nu are ce să caute la Babele, a spus și prefectul Ioan Marinescu.
Modul de eliberare a autorizațiilor de construcție în zona Babele-Sfinxul, în vizorul IJP Dâmbovița
Cu referire la problema de la Babele, colegii mei, săptămâna viitoare, vor contacta consiliul județean, arhitectul să stabilim dacă există vreo modificare din 1970 încoace, există o ultimă hartă în 1970, întocmită cu limitele celor trei județe care se regăsesc acolo. Și atunci vom merge mai departe să vedem dacă nu cumva s-au emis niște autorizații de construcție prin abuz. Și atunci știm ce avem de făcut. Dar deocamdată (...) ne-am sesizat, avem o lucrare în derulare, vom verifica. Am și dispus să se facă o echipă care să se deplaseze și în teren să vedem despre ce este vorba, dar, până una alta, hârtiile vor vorbi, depinde și de documentele pe care le vom avea la dispoziție, a precizat comandantul IJP Dâmbovița, Danil Zepiși.
Prefectul de Dâmbovița a solicitat ca la controalele efectuate de Poliție în zona montană să participe și reprezentanți de la Inspecția de Stat în Construcții. Am niște sesizări că în Platou un început unii să își facă hoteluri de cinci stele, construcții fără actele necesare, a mai spus prefectul Ioan Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News