Shakespeare, varianta japoneză, în regia marelui Silviu Purcărete la FITS 2021

Shakespeare, varianta japoneză, în regia marelui Silviu Purcărete la FITS 2021
Shakespeare, varianta japoneză, în regia marelui Silviu Purcărete la FITS 2021

„Faust”, Barcelona Flamenco Ballet, „La serva padrona”, „Visul unei nopți de vară”, construcții uriașe din carton și multe altele, în programul celei de-a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Zeci de evenimente, din cele mai variate domenii ale artelor spectacolului vor aduce bucurie în sufletul spectatorilor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cea de-a doua zi a manifestării. Sâmbătă, 21 august 2021, programul FITS cuprinde expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru și de dans, producții ale Barcelona Flamenco Ballet, Opera Națională Română din Timișoara, „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, dar și fenomenala construcție din carton care va putea fi admirată în Piața Mică din Sibiu.


Publicul FITS este invitat să se bucure de această varietate de evenimente pe care o oferă cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, într-o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.

Selecție din programul FITS 2021 din 21 august 2021:

FLAMENCO - PUTEREA DE A RENASTE (FLAMENCO REBORN) 


Pentru compania Barcelona Flamenco Ballet, termenul „renaștere” poate fi interpretat drept reconstrucție. Dansatorii reconstruiesc în permanență atmosfera scenică. Creează o mișcare ori un ritm prin mișcări repetitive, pline de forță, după care sparg totul forprin opriri bruște, doboară ordinea stabilită, apoi o iau de la capăt, cu mișcări și ritmuri noi.

Astfel, ritmul „renaște”, reînnoind dinamica spectacolului iar și iar, păstrându-l viu. Tranzițiile de la efuziuni exuberante de pasiune la momente de intimitate asigură evoluția și reinventarea continuă a spectacolului.
Va avea loc la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, ora 18:00.

LA SERVA PADRONA


Sâmbătă și duminică, Opera Națională Română din Timișoara va fi prezentă la FITS cu spectacolul excepțional de operă „La serva padrona”, în regia artistică a lui Silviu Purcărete, muzica: Giovanni Battista Pergolesi, libretul: Gennaro Federico, conducerea muzicală: Mihnea Ignat, scenografia: Dragoș Buhagiar, concert maeștri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu și în distribuție Serpina - Narcisa Brumar; Uberto - George Proca; Vespone - Cristian Rudic.

Spectacolul este prezentat în limba italiană, cu traducere în limbile română și engleză, la  Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit - Sala Eugenio Barba, în 21 august la ora 20:00, și în 22 august la ora 17:00, când va fi transmis și online în direct.

CAVALERUL ÎNFLĂCĂRAT

 
Compania Cheek by Jowl colaborează din nou cu Teatrul Pușkin din Moscova la această piesă în ramă subversivă și cu note de comedie neagră de Francis Beaumont.
Regizat de Declan Donnellan, cu o scenografie semnată de Nick Ormerod, „Cavalerul înflăcărat” este o comedie năucitoare, ilară și groaznic de relevantă într-o lume omniscientă în care toată lumea poate atinge faima și oricine poate scrie o poveste. Reprezentația va avea loc la ora 19:00, la TNRS - Sala Mare.

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ 


„Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, într-o superbă adaptare plină de dinamism semnată de Hideki Noda, în viziunea regizorală a maestrului român, Silviu Purcărete. Geniul românesc și cel japonez se reunesc, în sfârșit, sub semnul prieteniei!
Va putea fi vizionat online, începand cu orele 21:00.

FAUST


„Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, „Faust” îşi invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire. „Faust-ul” lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli.
Va avea loc la Fabrica de Cultura IACM Constructii, orele 22:00.

ZOO MOTEL


ZOO MOTEL este un spectacol de teatru live creat pentru aici și acum. Transmisiunea live provine direct din studioul regizorului, designerului și artistului Thaddeus Phillips, care a fost transformat, împreună cu artistul Steven Dufala, într-o cameră de motel cu adevărat magică, unde timpul stă în loc, obiecte analoge prind sensuri puternice, iar misterioase povești revelatoare de pe tot cuprinsul globului prind viață.
Va fi transmis online la ora 19.00.

CEA MAI FRUMOASĂ ZI


Producția Teatrului Naţional "Radu Stanca" Sibiu, „Cea mai frumoasă zi”, în regia Ofeliei Popii, cu Adrian Matioc și Ciprian Scurtea, va fi transmisă online la ora 22.00. Două personaje, o singură mare problemă existențială – a te sinucide sau nu. Mai precis, o viață devine insuportabilă atunci când destinul ți se dezvăluie ca o farsă permanentă, punându-ți mereu bețe în roate, sau atunci când până și cele mai mărunte capricii îți sunt satisfăcute? Se întrevăd astfel începuturile unei prietenii care i-ar putea ajuta pe Neizbut și Izbut să descopere adevărata valoare a unei vieți umane.

DEMONII


„Demonii”, de Fyodor Dostoevsky, adaptarea și regia Lev Dodin, produs de Maly Drama Theatre-Theatre of Europe, va fi transmis online la ora 17.00.
Romanul s-a inspirat din uciderea unui student la Moscova, în 1869, de colegii săi dintr-o societate secretă, despre care se spunea că ar fi avut legături cu o mișcare revoluționară globală cu sediul la Geneva. Dostoievski a urmărit îndeaproape detaliile acestei conspirații în povestea lui despre activitatea unui „grup al celor cinci” ce operau sub acoperire într-un mic oraș rusesc.

Personajele principale sunt geniul manipulator Piotr Verhovenski și bărbatul carismatic despre care acesta speră că va prelua conducerea mișcării, Nicolai Stavroghin. După ce se dedă viciilor și infracțiunilor fără cap, Stavroghin se plictisește de rău și se simte extrem de izolat. Soarta bărbaților aflați în căutarea unui scop mai înalt al vieții ori, din contră, mai mic, dar și a femeilor ce au nenorocul să-i iubească ori să fie iubite de ei se împletește cu filozofii radicale care au sedus dintotdeauna oamenii, transformându-i în demoni.

RITM, GRAȚIE ȘI TINEREȚE


Fanfara din Liov a fost înființată în 1982, fiind foarte populară în Ucraina. Aceasta a câștigat mai multe premii, inclusiv competiții și festivaluri din Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Ucraina.
Grupul de majorete Feyeriya a fost înființat în 2011. În repertoriul lor regăsim cântece populare și religioase din Ucraina, precum și fragmente de jazz și muzică pop. Va avea loc pe Pietonala Nicolae Bălcescu, începând cu ora 12:00.

SAMBA FLORILOR


Flori uriașe, iluminate pe timp de noapte, pe acordurile și energia Carnavalului din Brazilia. Datorită costumelor noastre create chiar de membrii companiei, conținând zeci de petale colorate și pălării amuzante asemănătoare pistilelor, vei avea senzația că te afli într-o grădină colorată. Pe fundalul sonor jovial al muzicii latino, florile par a se mișca în adierea unei brize ușoare. Reprezentația va avea loc pe Pietonala Nicolae Bălcescu, la ora 19:00.

VISUL LUI DON QUIJOTE


O incursiune nocturnă a tristului personaj inspirat din capodopera lui Miguel de Cervantes. O călătorie inițiatică ce explică viața eroului nostru: visător și călăuză, o călăuză necesară ce-și duce existența într-o lume aflată în criză, care și-a pierdut valorile morale. O justificare pentru idealurile și necesitatea Utopiei. După cum i-a spus Sancho bunului Quijote aflat pe patul de moarte, poate că nu el era nebun, ci lumea în care trăia. Spectacolul va avea loc la ora 22:30, în Piața Mare.

HAIDETI SA CONSTRUIM IMPREUNA!


Haideţi să construim împreună! - Construcțiile monumentale participative din carton - sunt o întâlnire propusă publicului pentru a construi împreună o arhitectură utopică... un vis de copil.... un spectacol colectiv. Acest proiect, deopotrivă arhitectural și participativ, invită toți cetățenii unui oraș să participe la o aventură - adulți, copii, vârstnici, oameni din medii diferite, sunt chemați să ia parte la acest proiect gigantic și nebunesc, să construiască împreună o construcție din cutii de carton inspirată din arhitectura locală, doar cu ajutorul unor cutii și bandă adezivă! Fără macarale sau alte utilaje! Construcția poate ajunge până la 25 metri înălțime, poate cuprinde 1500 de cutii și poate cântări peste 1,5 tone! Evenimentul va avea loc în Piața Mică, începând cu ora 18:00.

ACROBATII LA SUPERLATIV


Într-un club de noapte care aduce aminte de atmosfera filmului The Cotton Club (1984), pe acordurile de rhythm’n’blues ale unei stații radio vintage, angajații se transformă în artiști ce susțin numere de echilibristică, cu steaguri, sărituri și acrobații cu foc. Recuzita (scaune, mese, cuiere, vaze, chiar oglinzi) e utilizată în cascadorii acrobatice extrem de captivante.

Pe acompaniamentul vibrantei coloane sonore a legendarului film, The Black Blues Brothers readuc la viață una dintre legendele muzicii pop prin intermediul piramidelor umane, a dansului limbo cu foc, a săriturilor acrobatice cu frânghii și prin inele. Va avea loc în Piața Habermann, Zona A, începând cu ora 19:45.

REFLEXII


Proiectul face parte din Programul Europa Creativă și este co-finanțat de Comisia Europeană. Partenerii proiectului: Aktionstheatre PAN.OPTIKUM Freiburg (Germania); Teaterforeningen din Helsingør // PASSAGE Festival (Danemarca); Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu // FITS (România); Tourist Board din Varazdin (Croația); Menu Fabrikas din Vilnius și Alytaus Miesto Teatras din Alytus (Lituania); Foundation INITIUM din Riga (Letonia); Bitò Produccions din Girona // Temporada Alta (Spania); Município de Loulé și Camara Municipal de Lisboa (Portugalia); Magna Vitae din Lincolnshire (Marea Britanie); SE.S.TA - Centre for Choreographic Development din Praga (Cehia); Fondazione Via Maestra din Venaria (Italia); University of Education din Freiburg (Germania). Reprezentația va avea loc începând cu ora 20:45, la Academia Evanghelică Transilvania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel