Shakira va susţine un scurt concert în pauza finalei Copa America care se va disputa duminică, 14 iulie, pe Hard Rock Stadium din Miami.
Pentru prima dată, un spectacol muzical va avea loc în timpul pauzei unei finale la Copa America.
"Shakira este un superstar care reprezintă şi arată măreţia Americii Latine", a susținut preşedintele CONMEBOL, Alejandro Dominguez, într-un mesaj pe X.
"La fel ca fotbalul nostru, acea zi a finalei va fi o sărbătoare şi cine în afara Shakirei ar fi putut fi alături de noi pentru a ne bucura de această mare finală", a adăugat acesta.
Argentina și Canada se vor confrunta marți pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey, în prima semifinală a Copa America.
Câștigătoarea acestui meci va juca în finală împotriva echipei care va triumfa în cealaltă semifinală, Columbia sau Uruguay. Meciul va avea loc miercuri la Charlotte, Carolina de Nord.
Așa cum se știe, "Punteria," cel mai recent hit al celebrei cântărețe columbiene Shakira, a fost selectat ca melodia oficială a turneului de fotbal Copa America 2024. Turneul va avea loc în Statele Unite între 20 iunie și 14 iulie, cu participarea a șaisprezece echipe din CONMEBOL și CONCACAF.
"Este cel mai important eveniment fotbalistic al anului, pentru că ştim că această melodie va fi sunetul verii pentru fanii din întreaga lume. Este puterea culturii noastre şi a muzicii noastre", a spus, în luna mai, Shakira în cadrul unui program al Univision, după ce a anunţat această veste.
Aceasta este a treia oară când Shakira oferă un cântec pentru un turneu important de fotbal. În 2010, "Waka Waka" a fost melodia oficială a Cupei Mondiale din Africa de Sud, iar patru ani mai târziu, "La La" a fost aleasă melodia Cupei Mondiale din 2014, desfășurată în Brazilia, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu