Locuitorii din hanghai sunt din nou în lockdown, la scurt timp după ce au ieșit dintr-o carantină prelungită.
La doar o săptămână de la încheierea unei perioade de două luni de lockdown, autorităţile din Shanghai au anunţat noi restricţii şi programe de testare în masă pentru coronavirus, măsurile instituite joi în districtul Mihang fiind extinse, începând de vineri, în alte şapte cartiere ale oraşului, informează agenţia DPA.
Unsprezece cazuri noi de COVID-19 au fost descoperite, ceea ce a condus la decizia de reintroducere a restricţiilor, scrie Agerpres.
În acest weekend, cele opt districte vor fi supuse testării în masă, aproximativ 15 milioane de locuitori fiind din nou carantinaţi.
După testarea în masă, doar acele sectoare în care vor fi descoperite cazuri de COVID-19 vor continua să fie supuse restricţiilor.
Shanghai a ridicat ultimul şi cel mai controversat lockdown miercurea trecută, după două luni de restricţii care au întrerupt lanţurile de aprovizionare afectând ţări din întreaga lume.
China continuă să aplice strategia sa sanitară "zero COVID", ce constă mai ales în impunerea unor măsuri imediate de carantină şi lockdown după apariţia primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Argentina a intrat în "al patrulea val" al pandemiei de COVID-19, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Carla Vizzotti, comentând statisticile medicale, ce arată o creştere cu 91% a numărului de cazuri noi în raport cu săptămâna precedentă, dar care nu se reflectă deocamdată într-o creştere a numărului de decese şi de spitalizări, informează AFP, citat de Agerpres.
"Astăzi, am intrat în al patrulea val de COVID-19 în Argentina, însă este un val care ne găseşte într-o situaţie complet diferită" de valurile precedente, a declarat Carla Vizzotti în timpul unei reuniuni a Consiliului Federal pentru Sănătate, la care au participat omologii ei din toate provinciile Argentinei, organizată în provincia Neuquen.
Cel mai recent bilanţ al noilor cazuri de COVID-19, devenit de acum săptămânal, a arătat duminică 33.989 de infectări noi, reprezentând o creştere cu 92% faţă de cele 17.646 cazuri raportate în săptămâna precedentă şi o creştere cu aproape 200% în raport cu ultimele trei săptămâni.
Graţie diverselor măsuri sanitare şi a ratei mari de vaccinare, "nu avem o creştere mare a deceselor şi a spitalizărilor la terapie intensivă, ceea ce reprezintă obiectivul nostru", a subliniat ministrul argentinian al Sănătăţii.
De fapt, numărul deceselor a scăzut: 47 de persoane au murit din cauza COVID-19 în ultimele şapte zile, faţă de cele 76 de decese raportate săptămâna precedentă. Rata de ocupare a paturilor de terapie intensivă a rămas modestă - 41%. Citește mai multe AICI.
Coreea de Nord a anunţat marţi că a înregistrat şase noi decese din cauza 'febrei', potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA, ridicând bilanţul la 56 de decese la câteva zile după ce a recunoscut că este lovită de pandemia de COVID-19, notează AFP. KCNA a precizat că armata 'şi-a desfăşurat de urgenţă forţele în toate farmaciile din Phenian şi a început să aprovizioneze cu medicamente'.
În pofida unii lockdown la scară largă, bilanţul a urcat luni seara la 56 de morţi, peste 1.483.060 de cazuri de 'febră' şi 663.910 de persoane sub tratament, potrivit agenţiei. Liderul Kim Jong Un a criticat luni autorităţile sanitare pentru gestionarea pandemiei, în special pentru incapacitatea de a menţine farmaciile deschise 24 de ore din 24. Vezi mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu