Serialul de televiziune ''Riverdale'' îi va aduce un omagiu actorului Luke Perry, decedat în luna martie, într-un episod-tribut care o va avea în distribuţie şi pe Shannen Doherty, colega lui Perry de platou din ''Beverly Hills 90210'', potrivit Press Association.
Doherty (48 de ani) va fi invitată în primul episod al celui de-al patrulea sezon al serialului cu adolescenţi, însă până în prezent nu se ştie ce rol va interpreta actriţa mai exact.
"Sunt profund onorată să-i aduc un omagiu lui Luke în serialul 'Riverdale'", a confirmat actriţa pe Instagram.
"Grija pe care acest serial o are pentru a-i omagia memoria este minunată. Ne lipseşte astăzi, ne va lipsi mâine şi întotdeauna", a mai scris Doherty.
Perry a decedat în luna martie, la 52 de ani, la cinci zile după ce a suferit un accident vascular cerebral.
El şi Doherty au jucat împreună în serialul de succes Beverly Hills 90210 timp de patru sezoane, înainte ca Doherty să părăsească producţia în urma unor aparente neînţelegeri cu colegii din distribuţie.
Cei doi actori au reluat relaţiile de prietenie în 2015 şi fost apropiaţi până la moartea lui Perry.
Scenaristul serialului Riverdale, Roberto Aguirre-Sacasa, a anunţat de asemenea vestea duminică în cadrul convenţiei Comic-Con desfăşurate la San Diego, potrivit publicaţiei de specialitate Hollywood Reporter.
Potrivit scenaristului, episodul-tribut, intitulat In Memoriam, va vorbi despre moştenirea lăsată de personajul Fred Andrews - interpretat de Perry -, tatăl personajului principal, Archie Andrews.
Episodul este prevăzut să fie difuzat în luna octombrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu