Publicitate
Sharon Stone, aflată în România pentru a filma lungmetrajul "What About Love", în care joacă alături de Andi Garcia, a avut nevoie de îngrijiri medicale în prima zi petrecută pe platourile de la Snagov. Se pare că, în timpul filmărilor, diva americană a fost înţepată de o albină şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Săptămâna aceasta, Sharon Stone şi Andy Garcia au început filmările la Snagov pentru pelicula "What About Love", regizată de regizorul Klaus Menzel. Potrivit Mediafax,în prima zi de filmare, cei doi actori au sosit la Snagov la ora 06.00 dimineaţa, iar după probele de costume şi machiaj, au luat micul dejun: biscuiţi, cafea, ananas şi banane. La ora zece s-a dat startul pentru filmări şi, timp de mai bine de trei ore, actorii au repetat câteva scene. Pentru filmări, Sharon Stone a purtat un costum alb, foarte elegant, iar Andy Garcia, care interpretează rolul unui senator, a fost îmbrăcat într-un costum negru.
Însă un element neprevăzut a dat peste cap planurile echipei de filmare.În timpul unei pauze o albină a înţepat-o pe Sharon Stone, întrucât actriţa a avut nevoie de intervenţia unui medic.
Sharon Stone, al cărei onorariu pentru acest film se ridică la opt milioane de euro, a venit în România împreună cu cei trei copii ai săi, dar şi cu iubitul ei, modelul argentinian Martin Mica, în vârstă de 27 de ani, şi cu două bone. Actriţa locuieşte cu familia sa într-o vilă din Pipera.
Celălalt star din distribuţia filmului "What About Love", Andy Garcia, a preferat să fie cazat într-un hotel de 5 stele. El se află pentru a doua oară în România, după filmările din 2004 pentru "Modigliani", o producţie MediaPro. Filmările pentru pelicula "What About Love" au debutat în România la sfârşitul lunii iulie şi au loc în prezent la studiourile coproducătorului Castel Film, în Capitală, până pe 7 septembrie, a declarat pentru Mediafax, reprezentantul casei de producţie. Bogdan Moncea, director de marketing al Castel Film, a precizat că filmările au debutat pe 23 iulie în ţară, desfăşurându-se în localităţile montane Bolboci, Peştera, precum şi la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Timp de câteva ore, s-a filmat şi pe Transfăgărăşean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu