Sevil Shhaideh a declarat, astăzi, că urmează să se discute o OUG care vizează diminuarea chiriilor.
Ieftinirea se referă doar la construcţiile realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), astfel urmând să fie ”îndreaptă o nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale”, după cum declară ministrul Dezvoltării.
”Propun pe ordinea de zi suplimentară o Ordonanţă de urgenţă care îndreaptă o mare nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale în apartamentele ANL. Astfel, am avut situaţii în care de la 70 de lei chiria care era până anul trecut, ajunsesem la o chirie de 700 de lei de familie”, a declarat Sevil Shhaideh.
Chiria va fi stabilită în funcţie de rangul localităţilor în care se află locuinţele ANL şi de veniturile familiilor care stau cu chirie. ”Aceste locuinţe sunt de fapt locuinţe sociale pentru tineri, pentru cei care nu au venituri suficiente. Din acest considerente, vă propunem această Ordonanţă de urgenţă”, a menţionat vicepremierul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News