Shurubel, situație „supranaturală” privind Lacul Morii: Am rămas mult timp cu povestea asta în cap

Pentru că tot se apropie Halloween, Shurubel, prezentatorul Vorbește Lumea, de la PRO TV, a împărtășit cu Spectacola.ro povești de groază.

Ai vreo poveste de speriat, pe care ai vrea să o împărtășești cu noi?

Shurubel: Când eram puștan, în cartierul bucureștean Crângași, copiii mai mari din zonă mi-au zis că sunt niște fantome într-un bloc din apropiere, undeva la ultimul etaj, lângă ușa unei doamne în vârstă. Într-o zi, pe vânt și ploaie, ne-am dus acolo să verificăm ipoteza (fiindcă asta fac toți copiii curioși și inconștienți). Am urcat cu grijă până la ultimul etaj. Eram doi băieți și două fete de aceeași vârstă si aproape ne țineam de mână de frică. Când am ajuns acolo, geamurile care duceau pe terasa blocului au început să tremure, becul a început să pâlpâie și un ghiveci de-al bătrânei s-a răsturnat la picioarele noastre, cu un zgomot care ne-a paralizat. Una dintre fete a țipat scurt și aproape imediat după țipătul ei, am auzit cu toții încă un sunet: „Miau!”. Pisica bătrânei era pe hol și ochii ei străluceau către noi. Nici n-am observat când s-a deschis ușa în spatele nostru. „Pinocchio, treci în casă, nu mai speria copiii, puricoaso!” am auzit-o pe bătrână strigând cu o voce neașteptat de blândă și glumeață. „Ce faceți, mamă, aici? V-ați adăpostit de ploaie?” a continuat ea către noi. „Geamurile astea vechi fac ca toate alea de la vânt. Hai să vă dau câte un cub de zahăr”. Și ne-a dat câte un cub din cel mai bun zahăr din lume. Sau așa ni s-a părut nouă, la cât de tare ne scăzuse glicemia. Până la urmă, s-a dovedit că tanti era o tipă super de gașcă și am plecat cu toții de acolo zâmbind. Când coboram scările, totuși, am întors privirea și l-am văzut pe motanul Pinocchio, care a continuat să ne urmărească din întuneric până am dispărut.

SPECTACOLA: Ai experimentat vreodată o situație „supranaturală” care te-a înfricoșat?

Shurubel: Nu mi s-a întâmplat mie, dar cartierul în care am crescut e lângă Lacul Morii, care a fost construit peste un cimitir. De-a lungul copilăriei mele, am auzit de câțiva tineri care s-au înecat în lac, unii dintre ei buni înotători. Povestea era că dacă înotai noaptea acolo, apăreau lângă tine, în apă, ielele, trei fete frumoase care se jucau cu tine și apoi te trăgeau pe fundul lacului. Am rămas mult timp cu povestea asta în cap și oricâtă lipsă de fete frumoase aveam eu în viața mea de adolescent,  n-am făcut niciodată baie noaptea în lac. (râde)

Vedeți mai multe pe Spectacola.ro - https://www.spectacola.ro/halloween-spectacola-povesti-de-groaza-cu-shurubel-pisica-batranei-era-pe-hol-si-ochii-ei-straluceau-catre-noi_33803.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel