Și-a adunat mâna tăiată de tren şi a plecat spre spital

ambulanta
ambulanta

Unui bărbat în vârstă de 27 de ani din Bacău i-a fost retezată o mână de un tren marfar, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în timp ce mergea pe lângă calea ferată în zona Letea din municipiu. Stăpânindu-şi durerea şi emoţia, tânărul şi-a recuperat mâna tăiată şi s-a îndreptat spre spital. Ar fi încercat să facă semn unor maşini, însă niciun autoturism nu a oprit.

După aproximativ 300 de metri de la locul accidentului a căzut, însă un trecător a sunat la 112 şi bărbatul a fost transportat la spital, informează Agerpres. Cum singurul medic din Bacău care ar fi putut interveni în acest caz nu a răspuns la telefon, spitalul a luat legătura cu o clinică din Iaşi, dar singura echipă ce putea interveni se afla într-o operaţie complicată. Prin intermediul dr. Adian Cotârleţ, directorul Spitalului de urgenţă din Moineşti, a fost apelat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, care a solicitat serviciile unui avion spre Bacău pentru a-l transporta pe pacient la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Din cauza ceţii, aeronava nu a putut ateriza la Bacău, victima fiind transportată la Iaşi cu o ambulanţă şi, de acolo, la Bucureşti, cu avionul.

Este al doilea accident de tren după cel petrecut în judeţul Bacău pe 1 ianuarie, când în comuna Palanca, un tânăr a sfârşit tragic, sub roţile unui tren de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel