Un elan a vrut să joace fotbal cu mai mulți băieți, așa că s-a alăturat pe loc meciului improvizat pe un deal!
În videoclipul distribuit pe mai multe rețele de socializare se poate vedea cum un elan curios se apropie de doi băieți, de 12 și 16 ani, și începe să interacționeze cu mingea de fotbal. Când unul dintre băieți îi pasează mingea, elanul o examinează rapid și apoi o împinge ușor înapoi în terenul de joc improvizat, provocând râsete și uimire în jur.
„A fost incredibil”, a declarat Shira Moffatt, mama celor doi băieți, care a înregistrat momentul cu totul inedit. Incidentul s-a petrecut pe când un grup de elani s-a rătăcit în curtea familiei, iar unul dintre ei a decis să participe la joc. „Cât de mult se distrează”, spune unul dintre băieți, iar o altă persoană adaugă: „Practic, se joacă cu voi, băieți. Știe ce face. Și îi place!”
Shira Moffatt a declarat pentru People că momentul a fost cu totul neașteptat, și asta pentru că, deși elanii sunt des întâlniți în zonă, nu s-au mai apropiat niciodată atât de mult de oameni. „Copiii noștri jucau fotbal și au lovit mingea pe dealul unde se aflau elanii. Unul dintre elani a început să se joace cu ei,” a spus femeia.
Un purtător de cuvânt al Colorado Parks and Wildlife a avut cuvinte de laudă la adresa copiilor și a ținut să specifice că băieții au fost conștienți, totuși, că este un animal sălbatic, așa că au păstrat o distanță sigură și nu au întărâtat elanul, aruncând mingea în apropierea acestuia și nu direct spre el. Expertul a explicat că elanul percepea mingea de fotbal ca pe o pradă mică, de aici și comportamentul său jucăuș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu