Şi la Zoo din Londra se face recensământul! Cum sunt cântărite animalele

captură video ABC News
captură video ABC News

De la mic la mare, toate animalele de la Grădina Zoologică din Londra au fost cântărite și măsurate. Procedura are loc anual pentru a evalua sănătatea celor peste 19.000 de exemplare. Însă nu este o sarcină deloc ușoară pentru îngrijitori, care de multe ori trebuie să fie inventivi. Ei au folosit tot felul de trucuri cu mâncare pentru a convinge animalele să urce pe cântar. Iată la ce metode s-a recurs.

Toate animalele mari și mici de la cea mai mare grădină zoologică din Marea Britanie sunt măsurate pentru a ține evidența sănătății și a condiției lor fizice. Beluki, o femelă rinocer de 26 de ani, a trebuit urcată pe un cântar de dimensiuni industriale. În schimb, pentru cei mai mici locuitori ai Whipsnade Zoo, cum ar fi fluturii sau păianjenii, este nevoie de un echipament foarte sensibil pentru a fi cântăriți cu acuratețe.

Elefantul asiatic Ming Jung, aflat pe cale de dispariție, a fost convins să treacă peste cântarul său uriaș - așezat pe drumul dintre grajd și padocul exterior - cu ajutorul gustărilor sale preferate, se arată într-un clip postat de Good Morning America.. Elefantul de 14 ani are o greutate de 4.150 kg. Lemurul cu coadă inelată a fost convins să sară pe cântar cu un ardei dulce și suculent, în timp ce pinguinii au primit pește. Ingenioasă a fost și ideea de a măsura tigrii în lungime - o bucată de carne a fost așezată în partea de sus a riglei fixate pe un copac, așa că animalul a trebuit să se intindă pentr a o lua. Pe lângă faptul că este un indicator-cheie al sănătății animalelor, controlul regulat al greutății și măsurarea taliei permite identificarea unor animalele gestante, fapt cu atât mai important cu cât  unele dintre specii sunt pe cale de dispariție. Greutățile și măsurile animalelor sunt înregistrate într-o bază de date numită Sistemul de Management al Informațiilor Zoologice (ZIMS), care îi ajută pe îngrijitorii de la grădini zoologice din întreaga lume să compare informații importante despre mii de specii pe cale de dispariție.

Grădina Zoologică din Londra este locul unde încep poveștile. Winnie the Pooh este inspirat de ursul brun Winnipeg (Winnie), donat grădinii în 1914. Un alt urs ajuns faimos este Chi Chi. În 1958, era singurul panda uriaș din vest. Acesta a fost modelul pentru logo-ul desenat de Petter Scott, pentru World Wildlife Fund. Obaysch a fost un hipopotam ajuns vedetă. Acesta a dublat numărul de vizitatori în 1850. Motivul? Ultima mențiune a unui hipopotam în Europa era din timpul Imperiului Roman.

Este cea mai veche grădină zoologică și științifică din lume. A fost fondată doar pentru scopuri științifice pe data de 27 aprilie 1828 și deschisă publicului larg în 1847. Cuprinde cea mai mare colecție de animale din Anglia. Deoarece este situată în nordul parcului Regent, mai poartă denumirea și de Regent’s Zoo. Dacă vrei să o vizitezi în întregime, trebuie să îi dedici mai mult de șase ore. Printre atracțiile și zonele principale enumerăm: Regatul Gorilelor, Africa, Australia, Acvariul, Dragonii de Komodo, Regatul leilor, Plaja pinguinilor, Paradisul Fluturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel