Puya și Sisu ar putea fi audiați în cazul morții suspecte a prietenului lor, Răzvan Lucan, după ce acesta a fost găsit mort în camera de hotel.
Potrivit surselor judiciare, Sișu și Puya, ar putea fi audiați ca martori în dosarul penal deschis după decesul lui Răzvan Lucan doar dacă, în urma examinării toxicologice, se constată că acesta a ingerat anumite substanțe interzise, informează cancan.ro.
Răzvan Lucan se afla în Brăila alături de prietenii săi pentru concertul susținut de La Familia într-un club al orașului. După eveniment, cei trei au rămas la un hotel din zonă.
”În cursul zilei de 11 iunie, într-un hotel din Brăila a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta a fost găsit de un prieten care venise să-l ducă în București. Bărbatul a fost cazat timp de două zile împreună cu soția și câțiva prieteni în locația respectivă, doar că aceștia au decis să plece mai devreme din localitate. În acest caz s-a deschis un dosar penal de ucidere din culpă. În urma cercetărilor la fața locului, în camera unde a fost găsit cadavrul nu s-au găsit urmele unor violențe. Se așteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cu exactitate motivul decesului”, a declarat pentru Cancan purtătorul de cuvânt al Poliției din Brăila.
Vezi și: Puya, în doliu! A fost găsit mort în camera de hotel
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News