Siamezele din Mioveni sunt lipite în zona ficatului, dar au inimi separate

siameze
siameze

Cele două fetiţe siameze sunt lipite în zona ficatului, dar au inimi separate, ele putând fi operate de medicul român stabilit în Emiratele Arabe care în anii '80 s-a ocupat de siamezele Lina şi Gherghina.

"Investigaţiile au arătat că fetiţele au inimi separate, ele sunt lipite în zona ficatului, aici este o problemă delicată", a declarat miercuri , purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", medicul Raluca Alexandru, citat de Mediafax.

Ea a spus că medicii au luat legătura cu doctorul Gabriel Ionescu, stabilit în Emiratele Arabe, în vederea unei eventuale intervenţii chirurgicale.

"Este medicul care în anii '80 s-a îngrijit de cele două siameze Lina şi Gherghina şi care împreună cu o echipă pluridisciplinară din Elveţia au realizat atunci separarea celor două fetiţe", a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu".

Ea a precizat că în acest moment fetiţele trebuie stabilizate şi încă se mai fac alte investigaţii.

"Probabil că medicul Gabriel Ionescu ar putea veni în România pentru a vedea siamezele şi, poate împreună cu o echipă pludisciplinară, să realizeze intervenţia chiar în Bucureşti", a adăugat medicul Raluca Alexandru.

Cele două fetiţe siameze, unite în zona toracelui şi a abdomenului, care cântăresc împreună două kilograme şi 800 de grame, s-au născut luni, la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, fiind transportate de urgenţă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu" declara, marţi, că starea siamezelor este gravă, sunt internate la Secţia de Terapie Intensivă, respiră cu ajutorul aparatelor, iar medicii vor face investigaţii complexe pentru a stabili care este starea organelor şi funcţionarea acestora, dar şi dacă micuţele au probleme cardiace.

Ea a precizat că siamezele sunt lipite toracoabdominal, aproximativ 15-20 de centimetri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel