Suprafaţa de joc a stadionului municipal din Sibiu va fi refăcută în baza unei investiţii de 4,75 milioane de lei, lucrarea urmând să fie efectuată de o firmă care a câştigat procedura de achiziţie iniţiată de Primărie, a informat miercuri administraţia locală.
'Ştiu că fanii fotbalului sunt nerăbdători, dar nu dorim să executăm doar lucrări de faţadă. Vrem să dăm Sibiului un stadion pe care se pot juca competiţii europene. Pentru asta avem de planificat, contractat şi executat lucrări foarte ample, cu respectarea unor proceduri legale, care nu se pot face peste noapte. Stadionul este important şi pentru noi, în strategia noastră de a sprijini sportul sibian', a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, citată într-un comunicat de presă.
Lucrările prevăzute includ decopertarea terenului de joc, montarea sistemului de drenaj a apei, montarea sistemului de irigaţii pentru gazon, montarea unui sistem de încălzire pentru ca gazonul să poată fi utilizat şi în sezonul rece. Apoi se va aşterne stratul de înrădăcinare a noului gazon. Termenul de realizare a acestor lucrări este de 75 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu