Unul dintre cei cinci răniţi în urma accidentului rutier produs marţi dimineaţa, pe DN 1, la Bradu, a fost operat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind internat în secţia Ortopedie, restul răniţilor fiind externaţi.
'Un bărbat de 27 ani, din judeţul Tulcea, este diagnosticat cu contuzie bazin, contuzie toracică, contuzie genunchi stâng, sindrom de strivire gleznă şi antepicior stâng, cu fractură calcaneu şi haluce stâng, sindrom de strivire glezna dreaptă. Pacientul a fost internat în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie şi s-a intrat direct în sala de operaţie, unde se află în momentul de faţă', a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Decebal Todăriţă.
Potrivit acestuia, alţi trei tineri din Tulcea, răniţi în accidentul de pe DN 1, au fost consultaţi de către medicii din spitalul sibian, după care au fost externaţi cu recomandări. O femeie de 34 de ani a acuzat contuzii toracice, iar alţi doi bărbaţi au suferit contuzii şi diverse traumatisme. Un adolescent de 14 ani a fost diagnosticat la Spitalul de Pediatrie, cu traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie toracică, dar a refuzat internarea în spital, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ioana Mătăcuţă. Cinci persoane rănite au fost transportate, marţi dimineaţa, la două spitale din Sibiu, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la intrarea în Bradu, unde şoferul unei autoutilitare a fost acroşat de un TIR, după ce a oprit parţial pe partea carosabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu