Sibiu: Autorităţile sunt în alertă după ce a fost sacrificat un porc cu pestă porcină

Autorităţile locale sunt în alertă după ce un laborator din Cluj-Napoca a confirmat joi că există un focar de pestă porcină în judeţul Sibiu, în localitatea Colun, unde a fost sacrificat un porc bolnav, din a cărui carne se pare că s-ar fi consumat deja, potrivit prefectului Maria Minea.

"Lângă Porumbacu, în Colun, acolo s-a luat probă de la porc şi s-a dus la Cluj. A ieşit pozitiv. Azi-dimineaţă deja aveam confirmarea", a explicat prefectul.

Minea spune că a fost informată în cursul dimineţii de către directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, Şerban Ţichindelean, că, potrivit laboratorului de la Cluj-Napoca, există pestă porcină în judeţul Sibiu. Deocamdată, autorităţile sibiene, inclusiv poliţiştii, încearcă să dea de urma cărnii din porcul sacrificat, din care o parte se pare că a fost consumată de o familie de romi, cu mulţi copii.

Dacă şi laboratorul de la Bucureşti va confirma existenţa pestei porcine la carnea din porcul sacrificat la Colun, prefectul Maria Minea anunţă că va convoca vineri dimineaţa Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, ca să se ia toate măsurile pentru protecţia populaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel