Sibiu: Cel mai mare proţap, din 16 oi, se va realiza în cadrul Regiunii Gastronomice Europene

O echipă formată din 20 de bucătari şi-a propus să realizeze sâmbătă, în Piaţa Mare din centrul Sibiului, cel mai mare proţap de până acum din judeţ, din 16 carcase de oaie, în cadrul programului Regiune Gastronomică Europeană, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, Agerpres.

"Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană şi Masters of Flames Culinary Division organizează în perioada 9-11 august în Piaţa Mare a Sibiului Gusturile Verii, un eveniment dedicat gastronomiei locale în care sibienii şi turiştii sunt invitaţi să savureze numeroase preparate specifice sezonului estival. (...) Punctul culminant al evenimentului va fi în ziua de sâmbătă, 10 august 2019, când echipa Masters of Flames va realiza un record naţional inedit: cel mai mare proţap pe care se vor prăji simultan 16 carcase de oaie! Proţapul va avea o lungime de 30 metri liniari, va fi alimentat cu aproximativ 500 kg de cărbune, iar în jurul lui va găti o echipă formată din 20 de bucătari. Piaţa Mare va fi animată de prezenţa producătorilor locali de produse alimentare, bere artizanală şi vin local. Producătorii locali care doresc să participe pot să contacteze organizatorii la adresa [email protected]", se arată în comunicatul organizatorilor.

Potrivit sursei citate, serile vor fi animate cu muzică românească: vineri, 9 august, începând cu orele 21,00 va concerta formaţia Compact B, sâmbătă, 10 august, de la 21,00 va urca pe scenă formaţia Iris, iar duminică, 11 august 2019, începând cu orele 21,00, vor fi în faţa publicului din Sibiu cei de la Cargo. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel