Consiliul Judeţean Sibiu a solicitat public, miercuri, Ministerului Sănătăţii, să suplimenteze bugetul pentru salariile personalului angajat în Serviciul de Medicină Legală Sibiu, în condiţiile în care necesarul real pentru plata drepturilor salariale este mai mare decât fondurile alocate în acest sens.
"Având în vedere faptul că, în momentul de faţă resursele financiare necesare plăţii salariilor pentru personalul Serviciului de Medicina Legală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu sunt mult subdimensionate, Consiliul Judeţean Sibiu face un apel public către Ministerul Sănătăţii care finanţează salariile medicilor din spital, de a asigura fondurile necesare conform schemei de personal aprobate chiar de Minister. În momentul de faţă, fondurile alocate conform Actului adiţional nr 01 din 27.03.2019 la Contractul nr 1744/XII/400 din 02.04.2018, sunt de 3,286,104 lei, iar necesarul real, pe baza unor creşteri salariale asumate de Ministerul Sănătăţii, este de 4,007,496 lei. Consiliul Judeţean Sibiu se află în afara oricărei soluţii de a susţine legal această diferenţă de buget pentru salarizare", se arată într-un comunicat transmis Agerpres.
Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, a declarat că apelul public vine ca urma a lipsei de reacţie a Ministerului Sănătăţii faţă de această problemă.
"Lipsa de reacţie din partea Ministerului Sănătăţii, ne aduce în situaţia de a apela public Ministerul Sănătăţii, deoarece încă o dată suntem în situaţia în care, promisiunile făcute într-un anumit context, nu sunt şi susţinute faptic în documentarea bugetară. Practic, această situaţie afectează şi mai mult un sistem care oricum este şubred şi în care, cu eforturi, ne străduim să recăpătăm încrederea cetăţenilor", a declarat Daniela Câmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, citată în comunicatul de presă.
În document se mai arată că înainte de a face acest apel public, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Sibiu a înaintat adrese prin care se solicită rectificare bugetară, atât Ministerului Sănătăţii, cât şi Institutului de Medicină Legală Cluj.
"Până la data transmiterii prezentului comunicat, nu există niciun răspuns oficial din partea Ministerului Sănătăţii care să aducă lămuriri sau care să rezolve această situaţie deosebit de sensibilă, însă, Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, autoritate prin care Ministerul Sănătăţii asigură plata acestor drepturi salariale, a transmis Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Actul adiţional nr 01/09.10.2019 la Contractul nr 2502/XII/635 din 22.04.2019, prin care informează că suma aferentă trimestrului IV va fi modificată prin reţinerea unei sume de 161,580 lei, urmând ca bugetul total să fie diminuat de la 3,286,104 lei la 2,799,059 lei. Astfel, deficitul total va fi în valoare de 1,208,437 lei, dacă sumele reţinute nu vor fi restituite", se mai precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, Consiliul Judeţean Sibiu face eforturi pentru acoperirea necesităţilor ce ţin de baza materială a Serviciului de Medicină Legală şi a fost preocupat de alocarea bugetului necesar dezvoltării şi creşterii calităţii serviciilor pe care le desfăşoară, dar legea nu îi permite să asigure costul diferenţelor salariale pentru angajaţi.
"Din fondurile alocate de consiliu a fost recent achiziţionat un gaz cromatograf Clarus 690 performant, care îndeplineşte standardele actuale pentru efectuarea analizei concentraţiei de alcool din sânge. (...) Consiliul Judeţean sprijină aşadar activitatea şi dotarea materială a Serviciului de Medicină Legală dar, din păcate, din punct de vedere legal, nu poate să asigure şi costul diferenţelor salariale pentru angajaţii acestui serviciu", se mai arată în comunicat.
Totodată, se precizează că judeţul Sibiu nu este singurul în această situaţie, lipsuri similare reclamând şi Consiliile Judeţene din Alba şi Braşov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News