Sibiu. Două accidente rutiere au rezultat nouă victime care au avut nevoie de îngrijiri

Foto: Facebook DSU
Foto: Facebook DSU

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident în care un autoturism a intrat într-un copac și a luat foc. Alte cinci persoane au fost rănite într-un alt accident în care a fost implicat și un autotren. 

Patru persoane au fost internate la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac, la intrare în localitatea Bazna, după care a luat foc, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina, conform Agerpres. 

"Autoturism intrat într-un copac pe DJ 142 B la intrarea în Bazna dinspre Blăjel, urmat de incendiu. Pompierii militari ai Detaşamentului Mediaş au intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere, alături de două ambulanţe SAJ Mediaş pentru stingerea unui incendiu izbucnit în urma unui eveniment rutier şi acordarea de asistenţă medicală persoanelor implicate. La faţa locului s-au identificat patru persoane implicate ieşite din autoturism care au avut nevoie de îngrijiri medicale, a precizat sâmbătă Alina Voina.

Două victime au ajuns la Mediaș

Echipajul SMURD a transportat la CPU Mediaş două persoane de sex masculin, conştiente şi politraumatizate, iar alte două persoane au fost transportate la spital de ambulanţele SAJ.

Echipajul de pompieri a intervenit prompt pentru stingerea incendiului care se manifesta generalizat la întreg autoturismul", a arătat Voina.

Şoferul în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat cu maşina într-un copac, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter. 

Accident pe DN1, tot în Sibiu

Cinci persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren, pe DN1, între Porumbacu de Jos şi Scoreiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina, citat de Agerpres. 

"Echipajul de descarcerare a intervenit pentru extragerea unei persoane de sex feminin care a fost predată în stare de inconştienţă echipajului SMURD, fiind intubată şi transportată la spital. Alte patru persoane, toate conştiente, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la UPU Sibiu, policontuzionate în urma accidentului", a precizat reprezentanta ISU.

Poliţia urmează să stabilească circumstanţele producerii accidentului.

"Se pare că este vorba despre o coliziune în care sunt implicate două autoturisme şi un ansamblu TIR. Se fac cercetări în vederea stabilirii cauzei şi circumstanţelor producerii evenimentului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel