Artiştii stradali din România şi din străinătate, prezenţi la Sibiu International Street ART Festival, vor picta începând de luni ziduri de la Stadionul Municipal, de la aeroport, de la unităţi de învăţământ, unităţi de cazare, de la un dispensar precum şi de la noul sediu al Palatului Copiilor.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor festivalului, ediţia a V-a a Sibiu International Street ART Festival, care a început luni, aduce o serie de noi locaţii printre care cele de la stadion, aeroport, un teren de baschet din zona centrală, gardul noului Skate Park, o serie de treceri de pietoni şi alte spaţii din Sibiu. Aceste sunt vizate de cel mai amplu proiect de revitalizare urbană din ţară.
Festivalul de Street ART de la Sibiu se desfăşoară în perioada 1-7 iulie şi reuneşte 23 artişti stradali din România şi trei artişti din străinătate.
Artiştii internaţionali Danny Figueroa - W3SR din Germania, Mehsos din Belgia şi Takerone din Ungaria vor crea murale ce vor contura mesajul central al ediţiei - #Openness, menţionează sursa citată.
Din totalul de 22 de lucrări ce vor fi realizate la SISAF, 17 vor fi murale permanente.
"Dintre proiectele speciale pregătite, se remarcă revitalizarea prin culoare a terenului de baschet din Parcul Tineretului - o lucrare pe asfalt realizată de către artista Bogdana Pascal, dar şi seria de instalaţii de artă ale unuia dintre cei mai respectaţi artişti de stradă - Pisica Pătrată, care îşi vor găsi 2 locaţii permanente. În plus, va fi demarată o campanie de educare a participanţilor la trafic prin artă, iniţiată în colaborare cu Street Delivery Sibiu, în cadrul căreia un artist sibian va realiza stencil-uri cu mesaje relevante, în zona a 3 treceri de pietoni", se arată în comunicat.
În cadrul festivalului vor avea loc şi o expoziţie semnată de Cristian Scutaru, o întâlnire-dialog "Meet the artists of SISAF", moderată de artistul Dan Perjovschi, proiecţia filmului "Capernaum", seria Craft Workshops, Street Dance Shows şi proiecţii ale unor lucrări semnate de Iluc şi Pisica Pătrată pe clădiri reprezentative din Sibiu, printre care şi Turnul Sfatului.
În Parcul Sub Arini sunt programate două sesiuni de live-painting, cu artista Roxie Netea, care va realiza pentru al doilea an consecutiv o lucrare pe un panou, precum şi cu Gabriel Popa - un copil autist cu puternice înclinaţii artistice, ce va realiza o lucrare specială în faţa publicului.
Toate lucrările vor fi realizate până pe 7 iulie, când publicul este invitat să vadă muralele finale pornind într-un tur pe biciclete spre fiecare locaţie.
Înainte de această ediţie a festivalului, circuitul de street art din Sibiu conţine 67 de picturi şi 5.700 metri pătraţi de culoare.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News