Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului Alexandru Darie va fi depus astăzi la Teatrul "Bulandra".
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20,00, la Teatrul "Bulandra" - Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12,00.
Potrivit unui comunicat al Teatrului "Bulandra", al cărui director a fost Alexandru Darie, slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu.
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului "Bulandra" din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.
"A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire! Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură. Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!", se preciza în comunicatul Teatrului "Bulandra".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu