Siemens şi-a vândut toate afacerile din Rusia

Siemens şi-a vândut toate afacerile din Rusia - Foto Pexels
Siemens şi-a vândut toate afacerile din Rusia - Foto Pexels

Concernul industrial german Siemens şi-a vândut întreaga sa activitate financiară şi de leasing în Rusia, la sfârşitul celui de-al patrulea trimestru al exerciţiului financiar, care corespunde celui de-al treilea trimestru calendaristic (iulie-septembrie).

'Siemens şi-a vândut întreaga activitate financiară şi de leasing în Rusia, la sfârşitul celui de-al patrulea trimestru al anului fiscal 2022', se menţionează în comunicatul postat pe site-ul companiei.

Conglomeratul Siemens a anunţat pe la mijlocul lunii mai că părăseşte piaţa rusă, din cauza operaţiunii militare speciale ruse din Ucraina. Compania a declarat că a început procedura de încetare a întregii producţii şi a operaţiunilor din ţară. Preşedintele şi CEO-ul Siemens AG, Roland Busch, a declarat atunci că este o decizie dificilă de a părăsi ţara, unde compania a intrat pe piaţă acum 170 de ani.

În prima jumătate a lunii august, Siemens Energy, un producător de echipamente şi componente pentru sectorul de alimentare cu energie, a început să-şi restructureze afacerea din Rusia. Serviciul de presă al Siemens Energy a declarat că procesul de restructurare a activelor din Rusia continuă şi se aşteaptă să îl finalizeze până la sfârşitul anului 2022.

VEZI ȘI - Electrolux a decis să iasă de pe piaţa rusă

Electrolux, cel mai mare producător european de electrocasnice, a anunţat vineri că a decis să iasă de pe piaţa rusă şi va vinde afacerea din această ţară conducerii locale, transmite Reuters.

"Electrolux nu are activităţi de producţie în Rusia şi nu va furniza electrocasnice companiei din această ţară", a anunţat într-un comunicat firma suedeză. În urma tranzacţiei, Electrolux va înregistra pierderi de aproximativ 350 milioane coroane suedeze (32,55 milioane dolari) în trimestrul trei din 2022.

Vânzările Electrolux din Rusia au reprezentat anul trecut 1,6% din vânzările grupului.

Separat, compania energetică norvegiană Equinor a anunţat vineri că a finalizat ieşirea de pe piaţa rusă, respectându-şi promisiunea făcută după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Este prima ieşire ordonată, completă, din Rusia a unei companii internaţionale de petrol şi gaze, în contextul sporirii presiunilor asupra firmelor globale, cum ar fi TotalEnergies şi ExxonMobil.

În martie, Equinor a informat că nu va mai tranzacţiona petrol rusesc, iar în mai a ieşit din societăţile sale mixte din Rusia şi le-a transferat companiei ruse de stat Rosneft, partenerul său de mult timp.

De atunci, Equinor a rămas cu un singur activ scos la vânzare, zăcământul petrolier arctic Kharyaga din regiunea arctică, operat de firma rusă Zarubezhneft, unde partener e grupul francez TotalEnergies.

"Equinor poate acum confirma ieşirea completă din proiectul Kharyaga, compania nu mai are active sau proiecte în Rusia", a anunţat într-un comunicat firma norvegiană.

Citește și - Ericsson şi Nokia se vor retrage din Rusia

Grupul suedez de telecomunicaţii Ericsson a anunţat luni că în următoarele luni îşi va lichida gradual activităţile de afaceri în Rusia, iar rivala finlandeză Nokia intenţionează să-şi închidă cea mai mare parte a afacerii din Rusia până la finalul anului, transmite Reuters.

În timp ce Ericsson şi-a suspendat în aprilie afacerile din Rusia pe termen nedefinit, Nokia a mers cu un pas mai departe şi a informat că va ieşi complet de pe piaţa rusă.

'Până la finalul anului, majoritatea angajaţilor din Rusia vor pleca de la Nokia şi vom elibera toate birourile noastre. Vom păstra o prezenţă oficială în ţară până la finalizarea închiderii legale', a precizat un purtător de cuvânt al Nokia. Din ce în ce mai multe companii occidentale s-au distanţat de Moscova după invadarea Ucrainei. Ericsson, care are în Rusia aproximativ 400 de angajaţi, se aşteaptă să înregistreze provizioane de 95 milioane de dolari în urma deprecierii valorii activelor şi a altor costuri excepţionale legate de ieşirea din Rusia. Nokia are în Rusia aproximativ 2.000 de angajaţi. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel