SIIJ: Negulescu, trimis în judecată! DECIZIE pentru procurorul ”portocală”

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor martorilor.

Potrivit unui comunicat al SIIJ, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus marţi trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor (patru infracţiuni) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

'În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare', precizează anchetatorii. Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel