Silvia Dumitrescu sfidează cu fiecare ocazie boala și vârsta. Iată cum a fost surprinsă pe plajă.
Deși are 60 de ani, Silvia Dumitrescu sfidează vârsta și pare că nu-i pasă deloc de gura lumii. Dovada stă în fotografiile surprinse de ciao.ro, de pe plajă, atunci când artista, deloc deranjată de formele ei, s-a unduit pe ritmurile latine puse la dispoziție în locul în care avea șezlongul.
La fel de veselă și de dezinvoltă, așa cum o știe publicul larg, Silvia Dumitrescu s-a bucurat alături de soțul ei de soare, mare și relaxare, în ciuda diagnosticului pe care l-a primit.
Silvia Dumitrescu a vorbit în premieră despre faptul că a fost diagnosticată cu boala Hashimoto, o boală endocrină autoimună.
”Am o imunotiroidie. Este o boală pe care trebuie să o duc până la capătul vieţii. Nu are niciun leac. Este o boală autoimună. Trebuie să mă împac cu ideea aceasta. Am şi momente când mă simt mai bine, am şi momente când îmi dă bătăi de cap, dar… după cum se ştie, şi acele kilograme în plus pe care le-am căpătat de mult timp sunt din cauza acestui lucru. Tot metabolismul devine mai lent.
Am toate motivele din lume să fiu fericită, de depresie nu e vorba. Sunt momente când nici nu te poţi da jos din pat. N-ai energie și se pare că ţi s-au înecat toate corăbiile. Dar nu durează mult lucrul acesta”, a povestit Silvia Dumitrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu