Aflat departe de Capitală și de tumultul declanșat în PDL, după demisia în bloc a conducerii democrat-liberalilor, deputatul Silviu Prigoană a afirmat, vineri, pentru NewsIn, că nu candidează la o funcție de conducere a partidului, atât timp cât nu este solicitat, dar și că o eventuală numirea a lui Mihai Răzvan Ungureanu în board-ul PDL nu ar fi conformă cu statutul formațiunii.
Întrebat dacă își va depune candidatura pentru o funcție de conducere în PDL, Silviu Prigoană a afirmat: ”Nu, pentru că nu am solicitare în sensul ăsta! Ar fi o altă discuție (dacă i s-ar propune, n.red.), eu am mai candidat odata la postul de vicepreședinte și nu am ieșit, asta înseamnă că nu mă doresc colegii mei și nu are rost să mai candidez odată”, a explicat Silviu Prigoană.
Despre ședința Colegiului Director a PDL, de ieri, Silviu Prigoană a explicat că nu a discutat cu colegii de partid, la finalul acesteai, nedorind să comenteze hotărârile luate joi în PDL deoarece ”e vorba de conștiința lor și să comenteze ei”.
”Eu mi-am îndeplinit misiune, nu fac parte din board-ul partidului și nu e treaba mea, o să mă uit la televizor când se dau rezultatele, atâta tot, în rest nu mă interesează declarațiile nimănui. Nu e părerea mea să comentez gesturile colegilor mei de partid, am înțeles că și-au dat demisia, demisia e gest unilateral, nu am de ce să comentez gestul lor, e vorba de conștiința lor și să comenteze ei, eu nu pot să fiu comentator pe conștiința cuiva, dacă ei așa au considerat de cuviința, asta e”, a mai adăugat pedelistul.
Însă, cooptarea direct într-o funcție de conducere în PDL a lui Mihai-Răzvan Ungureanu nu ar putea fi posibilă, potrivit statutului partidului, a mai spus Prigoană, precizând că ”nu își dă seama” dacă venirea lui în partid ar putea ajuta situația din partid.
”Nu îmi dau seama (dacă ajută venirea lui MRU în PDL, n.red.), acolo sunt oameni în partidul ăla (PDL, n.red.) care sunt de la înființarea partidului până în momentul de față și nu știu dacă Răzvan Ungureanu, prin statut, ar putea ocupa o funcție de conducere, sunt niște reguli în partidul ăsta ca în orice partid. Eu am înțeles că și-a dat săptămâna trecută demisia din PNL, deci nu e membru de partid PDL cu o vechime statutară să poată ocupa o funcție”, a conchis Prigoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu