Inteligenţa artificială va pune nota finală Simfoniei a X-a de Beethoven.
Ludwig van Beethoven a apucat să scrie, înainte de a muri, în 1827, doar câteva note din ceea ce ar fi putut fi Simfonia a X-a, însă o echipă de muzicologi şi informaticieni încearcă să extindă partitura acestei lucrări cu ajutorul inteligenţei artificiale, relatează vineri AFP. Rezultatul final va fi prezentat la data de 28 aprilie 2020 la Bonn şi ar trebui să fie unul dintre punctele culminante al unei serii de festivităţi, care demarează vineri, ocazionate de aniversarea a 250 de ani de la naşterea compozitorului.
Beethoven începuse să lucreze la această simfonie în paralel cu Oda bucuriei - Simfonia a IX-a. Însă, la moartea sa, la vârsta de 57 de ani, Simfonia a X-a se limita la câteva note, scheme şi note olografe.
O echipă de informaticieni şi muzicologi încearcă să extindă această simfonie neterminată cu ajutorul unui software de învăţare automată. Mai întâi, programul înmagazinează şi analizează toate operele compozitorului, apoi generează, folosind algoritmi de procesare a vorbirii, tentative de extindere a partiturii.
Proiectul a fost iniţiat de Deutsche Telekom, cu sediul în Bonn, oraşul natal al compozitorului. În afară de a fi unul dintre evenimentele de celebrare a lui Beethoven, desfăşurate pe tot parcursul anului 2020, grupul intenţionează să utilizeze această lucrare pentru a dezvolta propriile tehnologii, în special de recunoaştere vocală. La fel ca limbajul, muzica este formată din unităţi mici - litere sau note - care, atunci când sunt combinate, au sens, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului.
La prezentarea proiectului, echipa va interpreta notele scrise de Beethoven pentru Simfonia a X-a, iar inteligenţa artificială va continua partitura. În urmă cu câteva luni, primele rezultate au fost considerate prea mecanice şi repetitive, însă ultimele încercări se pare că sunt mai convingătoare.
Responsabilii ne-au redat primele încercări. (...) Progresul (comparativ cu testele anterioare) este impresionant, deşi computerul mai are multe de învăţat", a declarat pentru AFP Christine Siegert, directorul arhivelor şi departamentului de cercetare de la Casa Memorială Ludwig van Beethoven din Bonn.
Potrivit acestei specialiste în lucrările compozitorului, opera sa nu poate fi distorsionată de o astfel de iniţiativă, în măsura în care ceea ce este creat nu face parte, evident, din lucrare, iar fragmentele Simfoniei a X-a sunt ele însele doar schiţe limitate.
Siegert a precizat că este convinsă că Beethoven nu s-ar fi opus acestui tip de iniţiativă, fiind un vizionar. El a compus, aminteşte ea, pentru panharmonicon, un tip orgă creată la începutul secolului al XIX-lea, care reproduce sunetele a peste patruzeci de instrumente de suflat şi de percuţie.
Compozitorul şi muzicologul britanic Barry Cooper, autor al unei prime tentative de finalizare a Simfoniei a X-a, este mai sceptic. Am ascultat un scurt fragment; nu mi s-a părut deloc o reconstrucţie convingătoare a ceea ce voia să realizeze Beethoven, chiar şi ţinând cont de sunetul computerizat şi de lipsa oricărui contrast între sunetele puternice şi cele moi, a explicat el pentru AFP adăugând însă că există loc pentru îmbunătăţiri.
Pentru acest profesor de la Universitatea din Manchester, autor al mai multor lucrări asupra compozitorului, în orice interpretare a muzicii lui Beethoven, există riscul de a denatura intenţiile sale. În cazul de faţă, riscul denaturării operei este şi mai mare, Simfonia a X-a existând doar sub forma unor schiţe timide.
Iniţiative similare au fost realizate anterior, după compoziţii de Mahler, Bach şi Schubert, cu rezultate mixte.
La începutul anului 2019, un proiect iniţiat de gigantul chinez Huawei a fost efectuat pe simfonia neterminată a lui Franz Schubert. London Session Orchestra a interpretat partituri compuse de un software de învăţare automată. Potrivit presei europene, pasajele nepublicate aduceau mai degrabă cu o coloană sonoră a unui film american decât cu stilul compozitorului austriac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News