Simfonia nr. 3, de Beethoven, și Concertul nr. 3 pentru pian, de Prokofiev, la Sala Radio, vineri 26 aprilie

Orchestra Națională Radio va interpreta vineri, 26 aprilie, celebra Simfonie nr. 3, Eroica, de Beethoven.

Compusă în 1804, lucrarea are o poveste specială în istoria muzicii. Inițial, compozitorul dedicase lucrarea sa lui Napoleon, pe care îl considera o întruchipare a idealurilor democratice ale Revoluției Franceze. Ulterior, când Napoleon s-a autoproclamat împărat, compozitorul s-a simțit profund dezamăgit şi a retras dedicația, considerând că marele conducător abdicase de la idealurile sale. Beethoven și-a intitulat lucrarea Eroica, dar i-a mărturisit editorului său că lucrarea se numește de fapt Bonaparte. Simfonia a fost în cele din urmă dedicată unuia dintre protectorii artistului: prințul Lobkowitz. La moartea lui Napoleon pe insula Sf. Elena, se pare că Beethoven a considerat marșul său funebru din simfonie ca pe o intuiție prevestitoare.

Concertul va fi dirijat de Mirian Khukhunaishvili, dirijor georgian stabilit în Islanda, co-fondator și director muzical al Orchestrei de Tineret din Tbilisi. Lăudat de cunoscutul dirijor și pianist german Christoph Eschenbach ca fiind un „tânăr dirijor extraordinar de talentat” - după debutul său la pupitrul Konzerthausorchester Berlin - tânărul maestru se afirmă pe scenele europene. A dirijat orchestre precum Tonhalle-Orchester Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, Konzerthausorchester Berlin, Bamberger Symphoniker, Orchestra Simfonică Națională Daneză, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonică a Islandei, Orchestre Philharmonique de Radio France ș.a. Din 2021, este profesor invitat la Universitatea de Arte din Islanda, unde predă dirijat și conduce corul universității. În 2020, și-a obținut doctoratul în dirijat la Academia de Muzică din Cracovia.

Concertul nr. 3 de Prokofiev, interpretat de Daniel Ciobanu 

În aceeași seară, pe scena Sălii Radio va urca și pianistul Daniel Ciobanu, care va interpreta Concertul nr. 3 de Prokofiev. Ciobanu a atras pentru prima dată aprecierea internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului. A fost aplaudat în prestigioase săli de concert din întreaga lume, precum Carnegie Hall (New York), Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John's Smith Square – Londra etc. și a efectuat turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia.

Daniel Ciobanu a urmat studiile de masterat la Berlin la „Universität der Kunste”. A primit importante premii internaționale, precum premiul I la „Morocco Philharmonique” în Casablanca (Maroc), „UNISA International Piano Competition” în Pretoria (Africa de Sud), „BNDES International Piano Competition” în Rio de Janeiro (Brazilia).

Daniel Ciobanu a obținut bursa de studii „Constantin Silvestri” ce a constat într-un an de studiu la colegiul privat „Stewarts Melville College” din Edinburgh și este absolvent „magna cum laude” al „Conservatorului Regal al Scoţiei” din Glasgow, după 6 ani cu bursă de studii integrală. A primit, de asemenea, mai multe distincții prestigioase precum „Tânărul Muzician al Anului 2008”, oferit de Rotary Club Edinburgh,  bursa „Yamaha Europe Foundation” 2010 și cele două diplome de excelență pe parte de „Tehnică și Execuție” și Diploma de „Pianist-Concertist”, ambele obținute la „École Normale de Musique-Alfred Cortot” în Paris. A colaborat cu numeroase orchestre, ca Israelian Philharmonic, Orquestra Sinfonica do Brasil, Johannesburg Symphony Orchestra - Africa de Sud,  Orchestra Filarmonicii din Maroc, Orchestra Regală a Scoţiei etc. Concertul va fi transmis live pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel