Simona Halep a ajuns la Cincinnati, însă veștile nu sunt bune

Simona Halep - foto: Instagram
Simona Halep - foto: Instagram

Simona Halep a ajuns la Cincinnati, pentru un nou turneu WTA, însă prezența ei pe terenul de joc este încă incertă, din cauza problemei de la tendonul lui Achile.

Simona Halep ar urma să joace, la turneul de la Cincinnati, miercuri, 14 august 2019, împotriva învingătoarei dintre Carla Suarez Navarro şi Ekaterina Alexandrova. Însă, cu două zile înainte de debutul competiției americane, numărul 4 WTA a postat un mesaj îngrijorător pe Insta Story și a dat de înțeles că va juca doar dacă se va recupera complet după accidentarea de la Rogers Cup.

Ea a postat două fotografii care dezvăluie problemele cu care se confruntă, ”E timpul pentru tratament", a scris Simona pe rețeaua de socializare.

 

Simona Halep - abandon la Rogers Cup

"Am fost nevoită să mă retrag din cauza unor dureri la tendonul lui Achille. Am avut aceste probleme încă de la primul meci pe care l-am jucat aici, iar astăzi durerile s-au intensificat, m-a durut din ce în ce mai tare. Aşa că am decis să mă retrag", a declarat Simona Halep la conferinţa de presă de după partida cu Bouzkova.

Întrebată de jurnaliştii canadieni despre şansa ratată de a o înfrunta pe Bianca Andreescu într-o posibilă finală la Rogers Cup, Simona Halep a oferit un răspuns diplomat: "Un posibil duel cu Bianca ar fi fost duminică. Dar pentru asta ar fi trebuit să câştig semifinala cu Serena, ceea ce nu ar fi fost deloc uşor".

Citește și: Clasamentul WTA - Schimbare de lider. Halep rămâne pe aceeași poziție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel